Institutul Liberal “I. C. Brătianu”, lansat în prezenţa lui Crin Antonescu

0
547

Crin Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a participat ieri la ceremonia de înfiinţare a Institutului Liberal „I.C. Brătianu”, afirmând că această fundaţie reprezintă o „ctitorie modestă” în care nu numai politicienii practicanţi, ci şi ceilalţi oameni de dreapta vor putea avea un loc de dezbatere „despre şi întru liberalism”. „Încercăm cu această ctitorie modestă să înjghebăm un loc care să nu fie anexat politicului propriu-zis în sens partinic, ci care să se aşeze ca un loc în care dezbaterea despre şi întru liberalism să aparţină şi celorlalţi, care nu sunt politicieni practicanţi”, a spus Antonescu. El a vorbit despre situaţia stângii şi a dreptei în România, dar şi despre autenticitatea acestor două curente, aşa cum se regăsesc ele în momentul de faţă.  „Un sentiment contradictoriu mă încearcă. M-am născut, crescut, format într-un regim totalitar reclamat de la stânga, cu retorica stângii, unde dreapta, fie ca şi formulă, era nomina odiosa (…) Astăzi, de o bucată de vreme, trăiesc într-un regim a cărui propagandă oficială este inversă. Şi sigur că, la prima vedere, o satisfacţie există în asta. E un triumf târziu care nu-i nici măcar o reparaţie şi nu e de conţinut. Totul se petrece pe un fond de alarmantă impostură, din ce în ce mai accentuat. Cred că despre dreapta, stânga, liberalism, avem foarte mult de discutat şi de luptat împotriva unor clişee. Se dau din vorbe bătălii teribile între dreapta şi stânga în România, între cine e mai de dreapta, cine e sau nu e liberal, deşi marea problema a vieţii politice româneşti după 20 ani (…) e că avem prea puţină dreaptă autentică şi prea puţină stângă autentică, spre deloc”, a susţinut Crin Antonescu.