Podul suspendat îşi aşteaptă avizul!

0
524

Autorităţile locale încă aşteaptă avizul Ministerul Culturii pentru consolidarea Podului suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu”. Abia după ce va intra în posesia acestora, municipalitatea va iniţia, mai întâi, proiectarea şi apoi execuţia propriu-zisă a lucrărilor.

parc podMunicipalitatea craioveană şi-a propus să consolideze, laolaltă cu lucrările de modernizare din Parcul „Nicolae Romanescu”, şi podul suspendat, unul dintre puţine obiective la care nu s-a intervenit cât timp arealul natural s-a aflat în şantier. Proiectul a fost anunţat anul trecut de fostul primar, Lia Olguţa Vasilescu, care a precizat că, pentru deplină siguranţă, este nevoie de avizul Ministerului Culturii, fiind vorba de o intervenţie în interiorul unui parc – momument istoric. ”Am cerut Ministerului Culturii să ne dea o variantă şi pentru pod. Podul a fost refăcut, în urmă cu câţiva ani, dar mai trebuie schimbate vreo câteva scânduri şi vopsite lanţurile de pe acest pod. Am zis să facem totul cu avizul Ministerului Culturii ca să nu fie nici un fel de problemă”, a declarat, la vremea respectivă, primarul Lia Olguţa Vasilescu.

16.000 de lei, alocaţi de la bugetul local

La sfârşitul lui octombrie 2016, Primăria Craiova a făcut primul pas în acest sens. În rectificarea de buget pe luna respectivă a fost inclusă suma necesară pentru demararea acestui proiect. Este vorba de 16.000 de lei pe care autorităţile le-au alocat de la bugetul local pentru efectuarea expertizei tehnice şi DALI. Lista de investiţii a fost votată ca atare de consilierii muncipali, iar în noiembrie 2016, municipalitatea a elaborat caietul de sarcini pentru expertiză tehnică şi DALI (Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii). ”Deoarece Podul suspendat se află în Parcul Romanescu, care este monument istoric de clasă A, documentaţia tehnică se va elabora de către specialişti atestaţi de Ministerul Culturii şi va fi în mod obligatoriu avizată de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii”, se precizează în documentaţia municipalităţii.

Documentaţia, elaborată de specialişti atestaţi de Ministerul Culturii

parc pod (1)În ceea ce priveşte expertiza tehnică, municipalitatea a cerut să fie efectuată de ingineri experţi, atestaţi de Ministerul Culturii şi de MDRAP, care trebuie să efectueze mai multe verificări la faţa locului. Pe baza constatărilor, va rezulta un raportul de expertiza tehnică de calitate care cuprinde soluţiile şi măsurile ce se impun. Printre cerinţele de performanţă avute în vedere de Primăria Craiova sunt cele care se referă la „siguranţa vieţii”, „limitarea degradărilor” şi „respectarea principiilor de restaurare a monumentelor istorice”. Referitor la documentaţia DALI, Primăria Craiova a cerut să fie elaborată de specialişti atestaţi de Ministerul Culturii, în specialităţile arhitectură şi restaurare piatră.

„Atât expertiza tehnică, cât şi documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie se vor recepţiona numai însoţite de avizele şi acordurile necesare, inclusiv aviz de la Ministerul Culturii”, se menţionează în caietul de sarcini al proiectului.

Pardoseala din lemn s-a degradat

Întrebată dacă s-a primit avizul respectiv, conducerea Primăriei Craiova a precizat că încă se aşteaptă încă un răspuns din partea Ministerului Culturii. „Fiind vorba de o intervenţie în cadrul unui monument istoric de clasă A, avem nevoie de avizul Ministerului Culturii, pe care l-am solicitat şi îl aşteptăm. După ce îl vom primi, se va trece la proiectarea lucrărilor şi apoi la execuţia propriu-zisă”, a declarat primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu.

Potrivit specialiştilor, podul suspendat are o structură compusă din două culee, două portaluri, cabluri principale, tiranţi şi tablier. Cablul principal ce susţine tablierul, prin intermediul tiranţilor, are un diametru de 50 mm şi este compus din mai multe toroane fară protecţie exterioară din polietilenă. La rândul lui, tablierul este compus din structură metalică şi pardoseală din lemn, cu o lungime de 49,60 metri.