Potrivit IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 11.30, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de către V. Florin, de 27 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că în data de 07.03.2017, în jurul orei 20.00, autori necunoscuţi i-au sustras un telefon mobil, în valoare de 3 000 lei, din autoturismul său pe care îl lăsase neasigurat în interiorul unei spălătorii auto amplasată în cartierul craiovean 1 Mai. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie au obţinut date şi informaţii care au condus la identificarea autorului furtului telefonului mobil în persoana lui B. Adrian, de 32 ani, din Craiova, faţă de care s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. De asemenea, în urma activitatilor specifice si audierilor efectuate de politisti, telefonul mobil sustras a fost ridicat din posesia autorului infractiunii, şi ulterior restituit persoanei vătămate, urmând ca oamenii legii să propună solutie legală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.