Aşa cum era de aşteptat, după ce se întâmplase şi în turul susţinut în deplasare, Real Madrid şi Wolfsburg au acces între primele opt echipe ale Europei, eliminându-le pe AS Roma şi Gent.
Pe Bernabeu, oamenii lui Zidane au repetat acel 2-0 din Cetatea Eternă, din urmă cu două săptămâni. Ca şi atunci, Cristiano Ronaldo (66) a deschis scorul, portughezul fiind găsit perfect, în faţa porţii, de rezerva Lucas Vazquez. CR7 avea ulterior să treacă şi la serviciu, James Rodriguez (68) stabilind rezultatul final, cu un şut din unghi, printre picioarele lui Szczesny.
- Real Madrid: Keylor Navas – Danilo, Pepe, Ramos, Marcelo – Casemiro (Kovacic 84), Kroos, Modric (Jese 75) – James Rodríguez, Ronaldo, Bale (Lucas Vazquez 61).
- Roma: Szczesny – Florenzi, Manolas, Zukanovic, Digne – Pjanic (Vainqueur 46), Keita (Maicon 86) – Salah, Perotti, El Shaarawy (Totti 74) – Džeko.
În Germania, tot o dublă victoriasă avea să bifeze şi Wolfsburg, 1-0, după 3-2. Unicul gol a venit în minutul 74 şi a fost semnat de Andre Schurrle, graţie unei faze lucrate excelent de Julian Draxler.
- Wolfsburg: Casteels – Trasch, Knoche, Dante, Rodriguez – Luiz Gustavo, Guilavogui – Schurrle (Schafer 89), Arnold (Vieirinha 83), Draxler (Caligiuri 78) – Kruse.
- Gent: Sels – Rafinha (Foket 78), Nielsen, Gershon – Asare, Kums, Neto, Dejaegere – Matton (Seif 68), Simon (Coulibaly 70), Milicevic.
În această seară se vor disputa jocurile Chelsea – Paris SG (în tur 1-2) şi Zenit – Benfica (0-1). Restul programului, săptămâna viitoare: Atletico Madrid – PSV Eindhoven (0-0), Manchester City – Dinamo Kiev (3-1), FC Barcelona – Arsenal (2-0), Bayern Munchen – Juventus (2-2).