Dezastrul nuclear de la Fukushima a costat contribuabilii japonezi aproape 100 miliarde de dolari

0
349

Dezastrul nuclear produs la centrala de la Fukushima în 2011 a costat contribuabilii niponi aproape 100 de miliarde de dolari, în pofida asigurărilor guvernului că nota de plată va fi acoperită de compania Tokyo Electric (Tepco), proprietarul centralei, scrie cotidianul “Financial Times”. După aproape cinci ani de la accident, calculele “Financial Times” arată că cea mai mare parte a costurilor sunt suportate de japonezii plătitori de taxe. Cotidianul britanic a utilizat pentru calcule estimarea profesorului Kenichi Oshima, de la Universitatea Ritsumeikan, care afirmă că dezastrul a costat până în prezent 13.300 miliarde de yeni (118 miliarde de dolari), inclusiv reducerea capitalizării Tepco. “Costul este suportat de populaţie, fie prin facturile de electricitate, fie prin taxe”, a spus el. Guvernul japonez nu furnizează o cifră totală în ce priveşte costurile, dar Oshima estimează că cel mai mare cost este reprezentat de compensaţiile acordate companiilor şi persoanelor evacuate – 6.200 miliarde yeni, urmat de decontaminarea zonei – 3.500 miliarde yeni şi dezafectarea reactoarelor – 2.200 miliarde de yeni. Sumele pentru compensaţii şi dezafectarea reactoarelor provin de la Tepco, dar compania primeşte granturi de la stat pentru a rămâne solvabilă. În teorie, aceşti bani vor fi restituiţi statului prin intermediul unei taxe aplicate Tepco şi altor operatori de centrale nucleare, însă într-un final aceasta va fi achitată tot de consumatori. Un mod de a contabiliza contribuţia Tepco la acoperirea costurilor este preţul acţiunilor companiei, care ar trebui să reflecte pierderile înregistrate, precum şi costurile pe care piaţa le anticipează. Raportat la 10 martie 2011, ziua de dinaintea dezastrului, capitalizarea Tepco a scăzut cu 2.600 de miliarde de yeni, iar deţinătorii de obligaţiuni emise de companie nu au suportat pierderi. Aceste date implică un cost pentru Tepco de mai puţin de 20% din total, restul de 10.700 miliarde de yeni rămânând contribuabililor. Această cifră este o estimare şi ignoră costurile închiderii tuturor reactoarelor nucleare din Japonia pentru o perioadă, astfel că totalul ar putea fi chiar mai mare, potrivit “Financial Times”. Tepco, ministerul finanţelor şi ministerul economiei au refuzat să comenteze calculele Financial Times, dar un oficial guvernamental a insistat că în cele din urmă costurile vor fi acoperite de Tepco, fără să fie transferate populaţiei.