Încă două arestări în cazul asasinării lui Boris Nemţov

0
389

Alţi doi suspecţi au fost reţinuţi sub suspiciunea de implicare în asasinarea opozantului rus Boris Nemţov.  Până în prezent au fost operate patru arestări în această anchetă. Albert Barakoev, secretarul Consiliului de Securitate al republicii autonome ruse Inguşetia, care se învecinează cu Cecenia, a anunţat că alţi doi bărbaţi au fost arestaţi în ancheta privind asasinarea fostului vicepremier rus, ucis la vârsta de 55 de ani. Unul dintre suspecţi este fratele mai tânăr al lui Anzor Gubacev, a cărui arestare, sâmbătă, alături de Zaur Dadaev, a fost anunţată de Serviciul Federal Rus (FSB). Dadaev era comandantul-adjunct al unui batalion afiliat Ministerului de Interne al Ceceniei, în timp ce Gubacev lucra pentru o societate de securitate privată din Moscova. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că uciderea lui Nemţov este „o tragedie ruşinoasă”, cu substrat politic, dând ordine Ministerului de Interne al Rusiei să acorde atenţie sporită acestui tip de crime. Preşedinţia rusă a negat orice implicare în acest asasinat, spunând că uciderea lui Boris Nemţov este o „provocare” în scopul discreditării preşedintelui Vladimir Putin şi în vederea consolidării adversarilor săi, dar prietenii lui Nemţov afirmă că tocmai Kremlinul este de vină pentru crearea unei atmosfere de ură faţă de adversarii politicii oficiale. Anchetatorii declarau în urmă cu o săptămână că nu vor respinge nicio pistă, luând în calcul atât un asasinat islamist, pentru sprijinul exprimat de Nemţov publicaţiei satirice franceze Charlie Hebdo, victima unui atac jihadist în ianuarie, cât şi amestecul naţionaliştilor ruşi, nemulţumiţi de criticile aduse de opozant rolului jucat de Rusia în criza ucraineană.