Veşti bune pentru cei care obţin note peste 7 la titularizare

0
326

Toţi candidaţii care au participat la concursul de titularizare în ultimii 3 ani şi au obţinut cel puţin nota 7 pot încheia contracte pe perioadă nedeterminată cu unitatea de învăţământ în care sunt repartizaţi la acest moment, se arată într-un act normativ adoptat recent de Cameră Deputaţilor, în calitate de prima cameră sesizată.

Încă de la începutul lunii februarie, Ministrul Educaţiei Naţionale a anunţat că toţi candidaţii care au obţinut nota 7 sau peste 7 la concursul de ocupare a posturilor din învăţământul preuniversitar şi care au ocupat, în baza acestor note, un post pe perioadă determinată, se vor putea titulariza. Un proiect de act normativ care prevede acest lucru a fost recent adoptat de Camera Deputaţilor, prima cameră sesizată, cu 223 voturi “pentru”, 90 “împotrivă” şi 5 abţineri.

Concret, propunerea stabileşte, printre altele, următoarele: “Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursul de titularizare naţional în ultimii 3 ani, care au obţinut cel puţin nota 7 şi au ocupat un post/o catedră, devin titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: se certifica viabilitatea postului/catedrei; consiliul de administraţie al şcolii respective este de acord”.

Cu alte cuvinte, aceştia pot încheia un contract pe perioadă nedeterminată cu unitatea de învăţământ în care sunt repartizaţi la acest moment, dacă postul e viabil şi candidaţii obţin avizul Consiliului de Administraţie. “Ministerul Educaţiei Naţionale asigură, astfel, crearea de condiţii egale în ceea ce priveşte ocuparea de posturi pentru candidaţii titularizabili din 2012 şi cei din anii precedenţi (2009-2011)”, se mai precizează, referitor la motivele adoptării unei astfel de măsuri.