Proiectul transfrontalier Bechet – Oreahovo trece la etapa de licitaţie

0
368

Primarul oraşului Bechet, Gheorghe Ionele, şi cel al oraşului Oreahovo din Bulgaria, Rosen Dobrev, împreună cu reprezentanţii firmelor care au realizat studiul de fezabilitate, s-au întâlnit, joi, pentru a discuta despre următoarele etape ale Proiectul „Drum către Dunăre – Dezvoltarea infrastructurii rutiere în zona transfrontalieră Bechet – Oreahovo, premisă pentru atragerea unui grad mai ridicat de mobilitate între România şi Bulgaria“. Partea română are deja finanţarea şi în perioada următoare se va ocupa de licitaţie. Autorităţile bulgare promit că şi ele vor respecta termenele.

În luna ianuarie, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, participa la o întâlnire a echipelor de implementare a două proiecte cu finanţare europeană – o centură ocolitoare a oraşului Bechet (6,5 milioane de euro) şi o piaţă agroalimentară în oraşul Dăbuleni (350.000 de euro), ambele accesate pe programul de cooperare transfrontalieră cu Bulgaria. Joi, 7 martie a.c., tot la Primăria Bechet a avut loc o întâlnire a autorităţilor locale române cu cele din Oreahovo – Bulgaria, pentru a discuta despre următoarele etape. Primăria Bechet este partener lider al proiectul, în valoare totală de 7,5 milioane de euro. 6,3 milioane de euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), guvernul român suportând 846.000 de euro, cel bulgar – 130.000 de euro şi autorităţile locale 190.000 de euro. Prin realizarea centurii ocolitoare a oraşului Bechet se doreşte redirecţionarea tirurilor care se duc spre Vamă. În acest fel, drumurile nu vor mai fi distruse foarte repede şi nu vor mai reprezenta nici pericol pentru copii, pentru că la această oră ele traversează centrul oraşului.

„Ne dorim pe viitor să dezvoltăm şi alte proiecte transfrontaliere”

Centura ocolitoare a oraşului Bechet ar trebui să fie gata în anul 2015, termenul contractului fiind de 30 de luni. „Am avut o întâlnire de lucru, pentru a pune la punct detalii cu privire la următoarea etapă a proiectului nostru pe care îl desfăşurăm împreună cu colegii noştri bulgari. Cred că lucrurile sunt pe drumul cel bun. Noi am obţinut deja finanţarea şi în curând vom ajunge la stadiul de licitaţie a proiectului. Sunt convins că şi partenerii noştri vor fi în grafic, pentru că acest proiecte este important şi pentru noi şi pentru ei”. La întâlnirea din oraşul Bechet s-a vehiculat încă o colaborarea transfrontalieră româno-bulgară, care pentru noi ar însemna un drum expres Craiova – Bechet şi un pod rutier peste fluviu, iar pentru bulgari modernizarea drumului naţional Oreahovo – Vraţa. „Am discutat şi despre un alt proiect transfrontalier care ar fi benefic pentru ambele localităţi. Sper că vom putea să îl şi punem în practică”, a mai declarat primarul Bechetului, Gheorghe Ionele. În felul acesta s-ar face o legătură directă între centura ocolitoare de sud a Craiovei şi cea a oraşului Bechet. „Pentru noi este foarte important acest proiect. Îi asigurăm pe partenerii noştri români, cu care avem o colaborare foarte bună, că vom respecta termenele, chiar dacă trecem prim momente grele, de criză. Ne dorim pe viitor să dezvoltăm şi alte proiecte transfrontaliere”, a declarat primarul oraşului Oryahovo din Bulgaria, Rosen Dobrev.