În clasa I B de la Şcoala Gimnazială ”Gheorghe Ţiţeica” din Craiova a venit cu adevărat primăvara! O spune soarele cald care se revarsă prin ferestrele largi, dar, în mod special, o vestesc florile frumoase şi zâmbetele largi ale copiilor care umplu clasa. Este 8 Martie, iar în ochii elevilor se citeşte fericirea amestecată cu nerăbdarea. Simt că nu mai au loc în băncuţele mici care, în zilele obişnuite, sunt numai bune să-şi întindă Abecedarele.
Acum însă se îngrămădesc aşa cum pot ca să le facă loc şi mămicilor, care sunt invitatele speciale ale acestei zile. Clasa celor de la I B este şi a lor şi gazdele ţin ca totul, începând cu aroma delicată a florilor şi terminând cu cuvintele frumoase, să fie cadouri alese, minunate pentru ele. „În momentul în care veţi părăsi această sală de clasă, vă veţi transforma radical. Vă veţi deschide sufletele către copiii dumneavoastră. Veţi vedea cum dintr-un lucru de nimic vor ieşi lucruri minunate, uluitoare. Şi asta pentru ce? Pentru că iubeşti pe cineva cu adevărat, pentru că această iubire este necondiţionată şi ea vine de undeva din adâncul inimii, acolo unde nu are acces oricine. Vreau să vă ajungă această frumuseţe măcar pentru o zi!”.
Reţeta unei zile fericite
Cuvintele emoţionante ale doamnei învăţătoare Lucia Delevedova se aşează ca un parfum fin în sufletele mămicilor. Şi nu e totul. Fericirea este un lucru rar şi preţios, dar ea li se oferă într-un mod aşa de simplu în această zi aparte. „Ca să fiţi fericite aveţi nevoie de ingredientele fără bani, pe care le aveţi la îndemână, în orice moment. Să o daţi tuturor persoanelor dragi şi veţi vedea ce lucruri se întâmplă, se multiplică în jurul dumneavoastră”. Reţeta unei zile fericite, pentru că despre ea este vorba, este scrisă în fiecare ceşcuţă de hârtie colorată, legată cu şnuruleţ de mărţişor şi dăruită, cu dragoste, fiecărei mame. Şi nu ştiu cum se face că fiecare o citeşte dintr-o răsuflare şi o goleşte dintr-o înghiţitură: „Două linguriţe cu răbdare, o ceaşcă de bunătate, patru linguriţe de amabilitate, un pic de speranţă, o doză de credinţă, adăugaţi îngăduinţă, puţină prudenţă, câteva fire de simpatie, un mănunchi din acea plantă rară care se numeşte omenie, condimentaţi totul cu bun simţ, lăsaţi să se coacă la foc mic şi veţi avea o zi aşa cum v-o doriţi!”.
Cunoaşte, visează, zâmbeşte… iubeşte!
„O mamă îşi hrăneşte,/ Şase, opt sau zece pui./ Însă zece pui adesea,/ Toţi nu pot hrăni o mamă …”. Versurile despre o biată mamă sunt rostite rar de doamna învăţătoare. Înduioşate, mămicile se fac şi ele mici în bănci. „Pentru toţi părinţii pământului”, anunţă răspicat doamna titlul următoarei poezii pe care, pentru a putea fi ascultate deopotrivă de părinţi şi copii, s-a gândit să le recite ea însăşi: „Părinţi, învăţaţi să descifraţi copilăria/ Daţi telefoane vârstei minunate/ Când totul e permis, totul se poate”. Într-un colţ al clasei, frumoasa poezioară este caligrafiată cu litere roşii şi poate fi citită şi recitită. Alături, o inimă cât tabla de largă! În fiecare colţişor sunt patru cuvinţele despre care copiii au învăţat că ascund fiecare câte un mic simbol. „Cunoaşte: pe cine să cunoşti mai întâi? Pe tine! Dar e foarte greu să te cunoşti pe tine”, traduce doamna învăţătoare Lucia Delevedova. „Visează! Ce frumos este să visezi!”. Apoi „Zâmbeşte… pentru că zâmbetul e gratis, deci să zâmbim!”. Şi ultimul, dar cel mai important, e „Iubeşte… dar iubeşte din tot sufletul şi cu tot sufletul şi veţi înţelege ce miracol vi se întâmplă!”.
Parada costumelor populare
Fetiţele sunt îmbrăcate toate în straie populare şi sunt unele mai frumoase decât altele. Pentru că doamna anunţă parada costumelor, în obrăjori le apar bujori la fel de împurpuraţi ca florile de pe ii. „Nu întâmplător am accesat această modalitate de comunicare, să comunicaţi dumneavoastră cu fiicele altfel decât o faceţi în mod curent. Dumneavoastră le-aţi făcut rost de aceste costume atât de frumoase şi să vedem ce a ieşit!”. Vocea Mariei Tănase, cântând Ciuleandra, e semnalul că frumoasele oltencuţe pot să păşească în mijlocul clasei. „Mă numesc Ştefania şi o să prezint costumul meu popular. Eu port maramă şi o ie cusută cu floricele multicolore, o fotă şi bete. Toate sunt ţesute de stră-străbunica mea”, spune, cu voce tare, o fetiţă care-şi poartă mândră mâinile în şold. „Eu mă numesc Ioana şi o să vă prezint costumul meu popular oltenesc: este compus dintr-o maramă, din ie – care chiar este ţesută de stră-străbunica mea. Port şorţ în faţă, unul în spate, cu floricele colorate. Port şi un brâu colorat cu flori multicolore, iar jos am poale”, spune cu o voce caldă Ioana, care şi-a pitit cosiţele blonde sub o maramă care-i cade bogat pe spate.
„Mulţumesc pentru că mi-ai şters lacrimile …”
O aromă delicată de vanilie şi ciocolată pătrunde în clasă odată cu platourile cu clătite. Toate emoţiile zilei se spulberă ca un făcut, deşi doamna anunţă că acesta este, de fapt, cel mai important moment. „Ioana, ai servit clătita şi ai găsit acolo un mesaj, pe care te rog să îl citeşti în faţa mamei”, o îndeamnă doamna învăţătoare. Hârtiuţa a fost desfăcută cu grijă de degeţele Ioanei. A apucat să mai citească o dată în gând înainte să vină în faţa clasei pentru a le rosti tare privindu-şi în ochii mămica: „Mulţumesc pentru că mi-ai şters lacrimile atunci când am plâns!”. Ochii mari şi catifelaţi ai fetiţei vorbesc şi ei. „Întotdeauna o să îţi şterg lacrimile când vei plânge, dar o să fac în aşa fel încât să plângi cât mai puţin. Te iubesc foarte mult!”, vine cel mai simplu şi mai sincer răspuns pe care doar mama i-l poate da. Sub inimioara conturată din alte inimioare pe care elevii le-au decupat din sticle reciclate, Elisabeta, Luminiţa şi toţi ceilalţi copii vin să le mulţumească şi să-şi îmbrăţişeze fiinţele cele mai dragi din lume, mămicile!
