În această perioadă, prin reţeaua EURES sunt puse la dispoziţia şomerilor, 280 de locuri de muncă în Germania, în agricultură şi prestări servicii. Doljenii vor avea posibilitatea să ocupe 70 de job-uri în agricultură, la culesul produselor agricole – sparanghel şi căpşune şi 150 de locuri de muncă pentru vânzarea produselor agricole. În domeniul prestărilor de servicii, piaţa muncii din Germania este generoasă şi pune la dispoziţie 60 de posturi pentru următoarele meserii: bucătar, cameriste, ospătari, ajutor în bucătărie, ajutor în gastronomia de sistem. Aurora Tiribeja, directorul executiv al AJOFM Dolj a precizat că pentru cele 70 de posturi de lucrători în agricultură la culesul produselor agricole sunt solicitate femei şi bărbaţi care posedă experienţă în agricultură, condiţie fizică bună şi cunoştiinţe de limba germană. „Solicitanţii care vor desfăşura activitatea de cules trebuie să deţină cel puţin cunoştiinţe de bază de limba germană, iar cei care vor lucra la vânzare trebuie să deţină cunoştiinţe extinse de limba germană, deoarece vor intra în contact cu clienţii”, a mai spus directorul AJOFM Dolj. Pentru meseriile de bucătar, cameriste, ospătari, ajutor în bucătărie, ajutor în gastronomia de sistem sunt solicitate persoane cu calificare profesională încheiată sau cu experienţă în domeniul gastronomic solicitat. „Persoanele care doresc să ocupe aceste posturi trebuie să deţină cunoştiinţe de limba germană de nivel B1/B2 pentru personalul auxiliar şi cunoştiinţe extinse nivel C1/C2 pentru personalul de specialitate. Experienţa profesională constituie un avantaj”, a mai spus Aurora Tiribeja.
În agricultură, salariul va fi de 800 de euro
Pentru locurile de muncă de lucrător în sectorul agricol şi locurile de muncă de vânzător al produselor agricole timpul de lucru este de 40-50 de ore pe săptămână. Angajarea se face pentru perioada aprilie –iunie 2012. Pentru locurile de muncă din prestări servicii, timpul de lucru este de 40 de ore pe săptămână cu posibilitatea de a efectua ore suplimentare. Angajarea se face pe perioada mai-noiembrie 2012. Reprezentantul AJOFM Dolj a mai subliniat faptul că salariul oferit pentru locurile de muncă de lucrător în agricultură şi de vânzător al produselor agricole este de 800 de euro pe lună după reţinerea asigurărilor sociale, impozit, cazare şi masă. „Pentru locurile de muncă de prestări servicii, salariul oferit este de 1200-1500 euro brut pe lună pentru personalul auxiliar şi 1500-2000 de euro brut pe lună pentru personalul de specialitate. Cazarea este asigurată de către angajator. Întreţinerea pe cont propriu sau se negociază cu angajatorul”, a mai spus Aurora Tiribeja.