Minerii din Valea Jiului „şi-au pierdut răbdarea” şi au vrut să forţeze intrarea în Defileul Jiului Peste 5.000 de mineri au blocat, ieri, intrarea în municipiul Petroşani, pe DN 66, în zona Livezeni, coloana de manifestanţi fiind oprită de liderii de sindicat să intre în Defileul Jiului, în faţa manifestanţilor fiind şi jandarmi. Unul dintre liderii sindicali aflaţi la proteste este Tiberiu Cozma, fratele lui Miron Cozma. Plecaţi în marş din curtea Companiei Naţionale a Huilei (CNH) şi ajunşi la ieşirea din municipiul Petroşani, pe DN 66, în zona Livezeni, la aproximativ 50 de metri de intrarea în Defileul Jiului, minerii au fost opriţi de liderii de sindicat, care au încercat să îi convingă că intrarea în defileu reprezintă o greşală. Pentru a zădărnici intenţiile minerilor, echipaje de jandarmi au blocat drumul către Defileu. Ieri dimineaţă, la ora 5.00, minerii din Valea Jiului s-au întâlnit în sălile de pontaj de la unităţile lor, unde au fot informaţi de către lideri despre soluţia oferită de guvernanţi la negocierile de miercuri, de la Ministerul Economiei. Aceştia le-au descris ortacilor atmosfera în care au avut loc negocierile, apreciind că atitudinea guvernanţilor a fost una „sfidătoare” şi fără soluţii pentru mineritul din Valea Jiului. Liderii de sindicat au susţinut că reprezentanţii Ministerului Economiei nu au o soluţie care să îi determine pe mineri să înceteze protestele, susţinând că actul adiţional semnat în baza memorandumului aprobat de fostul titular al acestui post, Ion Ariton, este ilegal. Potrivit liderilor, singura soluţie propusă la acest moment de către minister pentru acoperirea diferenţei salariale rezultate din actualizarea sporului de periculozitate este acordarea de tichete cadou, pentru că pentru acestea sunt prevăzute fonduri în bugetul Companiei Naţionale a Huilei. Minerii consideră, însă, că această soluţie nu reprezintă o rezolvare a situaţiei de către guvernanţi, pentru că sumele pentru tichetele cadou se regăsesc deja în bugetul CNH, iar această rezolvare s-ar fi putut concretiza între sindicate şi conducerea companiei, fără acordul Ministerului Economiei. Actualizarea sporului de periculozitate la nivelul salariului minim pe economie, aşa cum solicită minerii, ar reprezenta o creştere salarială de 10 la sută.
Acasă Actualitate Actualitate internă Minerii din Valea Jiului „şi-au pierdut răbdarea” şi au vrut să forţeze...