Sumbra moştenire pentru prefectul de Dolj, Nicolae Giugea

Ce a găsit, la revenirea în funcţie de prefect al Doljului, Nicolae Giugea, numai acesta poate spune. Şi este prematur. Un inventar de duzină a tuturor problemelor, abordate aberant sau nerezolvate adecvat, mai durează. Până atunci are de reabilitat prestigiul unei demnităţi publice, făcut zdrenţe de predecesorul său, prin comportamentul dezordonat, insolit şi fără nici o legătură cu exigenţele statutului de „înalt funcţionar public”. Apoi, va avea de instituit rigoarea profesională şi decenţa unor funcţionari publici temători, îndoielnici profesional şi obedienţi, obişnuiţi să creadă că „şeful are întotdeauna dreptate”, traducere liberă a sloganului „pupă-mă în fund, sau te disponibilizez!”. Nu în ultimul rând, îl va întâlni pe duplicitarul Eugen Marinescu, şeful Direcţiei de Verificare a Legalităţii Actelor din Prefectura Dolj, care după ce „i-a opărit” pe fese pe Silviu Dumitru şi Eugen Georgescu, va încerca să-şi justifice vocaţia. Cu lacrimi în ochi, ca şi altădată. Pe Nicolae Giugea, noul prefect al Doljului, îl aşteaptă oricum, la început de mandat, o sumbră moştenire, care poziţionează Comisia Judeţeană Dolj pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor într-o „carte a recordurilor”, în sensul că aceasta a pierdut peste 220 de procese, fapt fără precedent, la instanţele de diferite grade jurisdicţionale din Craiova şi din ţară, unde au fost strămutate cazurile, pe motivare identică. Este vorba de hotărârile şi titlurile de proprietate emise pentru destructurarea SCDA Şimnic, în totala desconsiderare a Legii 213/1998, cu modificările ulterioare şi nu numai. Doar lecturând câteva cereri de strămutare, nu toate – că nu are rost – şi noul prefect al Doljului va deduce că „atelierul juridic” de confecţionat aşa ceva (chiar gratis?) nu era străin de Instituţia Prefectului Dolj. Sunt cauze interesante, în nesocotirea legilor în vigoare, actelor constatatorii, din partea instituţiilor abilitate să le verifice, pentru satisfacerea unor interese prioritar lucrative, precum cazul „Târziu C. Teodora Rodica”, care revendica terenuri pe la Piscu Vechi – beneficiara Hotărârii nr. 553/2008 a Comisiei Judeţeane Dolj pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor – şi cazul „Stănoiu Eliza Maria Constantina şi Nicolae Stănoiu” din Izvoare – beneficiarii Hotărârii 1550/2008 a aceleaşi Comisii. Şi la Piscu Vechi, şi la Izvoare, potrivit balanţei de fond funciar, de la OCPI Dolj, exista rezervă de teren. În aceste cazuri şi nu numai, Eugen Marinescu a inventat propria legislaţie funciară, promovând teze originale, sfidând sentinţele instanţelor judecătoreşti, câştigându-l ca adept şi pe Eugen Georgescu, niciodată bănuit că înţelegea despre ce este vorba, dar interesat şi el să iese bine afacerile imobiliare respective. În această materie a restituirilor de terenuri cu potenţial imobiliar pe „reţeta Eugen Marinescu”, Nicolae Giugea, deloc străin de legislaţia în vigoare, şi prin natura funcţiei avută la ADS, va fi încercat de o reală cumpănă. Aşa bănuim. Şi fiindcă destituitul Eugen Georgescu, „venit din neant şi reîntors în neant” – cum s-a exprimat – vorbea emfatic de „activitatea bazată pe lege, verticalitate” şi alte abureli, deşi mai degrabă pe delaţiuni care o să-i iese pe ochi, a atacat aiuristic, după trei ani, hotărâri ale Consiliului Judeţean Dolj, deşi acestea primiseră viza de legalitate, tot prin aportul juridic al lui Eugen Marinescu, să facem câteva precizări, de natură jurnalistică. Interpretarea originală a Legii 544/2004 şi Legii 340/2004, care prevăd expres „şase luni de la data comunicării” pentru introducerea acţiunilor la instanţa de contencios administrativ, împotriva actelor emise de autorităţile administraţiei publice locale, devenise o practică, din care răzbate tonul de impostură, prin promovarea aberantă a „instituţiei revocării”. A vorbi de principiul securizării raporturilor juridice, prevăzut de Codul bunei administraţii, aprobat prin recomandarea Consiliului de Miniştrii (2007) a Uniunii Europene şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, este ca şi cum te-ai exprima în limba chineză pentru ei. Un exemplu elocvent îl constituie şi „povestea Bechet”, imposibilă fără complicitatea tandemului Marinescu-Georgescu, convinşi că legea sunt ei. Şi chiar aşa a fost o vreme. Rămâne de urmărit…deznodământul.

P.S.: După ce am colectat antipatii cu toptanul, Eugen Georgescu ne-a mai făcut o plângere la Judecătoria Craiova, care se adaugă alteia formulată anterior. În această privinţă suntem într-o companie bună şi aşteptăm doar ziua în care Eugen Georgescu îşi va face sieşi o delaţiune.