Consiliul Județean (CJ) Dolj a predat cheile de contact ale altor microbuze electrice, destinate transportului elevilor de casă spre instituțiile de învățămțnbt preuniversitar, precum și pentru întoarcerea la domiciliu. Este vorba despre un proiect amplu, derulat de CJ Dolj, , care va continua. Acum, vorbim despre dotarea, cu aceste mijloace de transport pentru elevi, a 9 Unități Administrativ Teritoriale (, UAT) din teritoriu.
În curtea fostului sediu al Autobazei 2, pendinte de Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova, unde, pe vremuri, era un Târg, cu ceea ce presupune el – căsuțe închiriate, locuri cu înștiințarea de rigoare, ale căror urme se văd și astăzi- s-au predat documentele, conform legii, a 9 mijoace de transport elevi, microbuze electrice, către reprezentanții UAT-urilor din teritoriu.
Totul pentru copii
Este vorba despre un proiect amplu. ” Programul, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost în valoare de aproximativ 35 milioane de lei, fonduri nerambursabile. Până în prezent, am dotat comunitățile, în diferse etape, cu 62 de microbuze, la care se adaugă cele 9, pe care le-am predat către Primăriile din comunele Grecești, Predești, Sadova, Negoi, Plenița, Piscu Vechi, Măceșu de Sus, Lipovu și Teasc. În continuare vom continua acest proiect și ne axăm pe zonele defavorizate. Mergem în continuare pe acest program, astfel încțt copiii să aibă cele mai bune condiții “, a precizat Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.















