Iluzia reînvierii Ştiinţei a durat o repriză

0
567

Duelul care pe vremuri era studenţesc, dintre echipele-fanion ale Craiovei şi Clujului, a oferit spectacol, chiar dacă s-a concretizat mai mult de la punctul cu var. Deşi convenea că şi pentru bulgari “echipa câştigătoare nu se schimbă”, Petev a operat din nou modificări în primul 11, inovând cu Căpăţână extremă dreapta, iar Houri a fost titular, deşi nu era printre preferaţii antrenorului. “De o victorie avem nevoie pentru a ne reveni” pretindeau toţi alb-albaştrii, înaintea succesului cu Sepsi, iar prima repriză le-a confirmat discursul. Chiar dacă au venit din penalty, golurile Ştiinţei au venit pe fondul unei asumări a jocului, oaspeţii neclintind iarba din careul lui Lazar. Dintre cei patru “ecşi” ai Craiovei din primul 11 al lui Sabău,  Vătăjelu şi-a confirmat arborele genealogic oltenesc, când l-a “cosit” parcă intenţionat pe Markovic. În schimb, Nistor a fost la fel de cinic precum în tur la manifestarea bucuriei în poarta echipei care l-a salvat din insolvenţa alb-roşie şi i-a tolerat ani de zile pasele la adversari. Universitatea n-a fost capabilă să păstreze avantajul luat în prima parte, fiindcă la vestiare nu şi-a însuşit strategia corectă unui asemenea ecart, oarecum nesperat. Forcingul din final a fost în van, mai ales cu Ivan. Craiova confirmă proverbul “scorului periculos”, dar ia un punct important pentru obiectivul primar, calificarea în play-off, chiar dacă Rotaru nu acceptă nivelul echipei pe care a creat-o, pretinzând, nejustificat, podiumul, în acelaşi timp afirmând că are “cel mai bun lot din România”. Realitatea îl contrazice fără drept de apel, iar Ştiinţa va trebui să coboare serios “la munca de jos” pentru a fi în Top 6, în timp ce fanii sunt tot mai dezamăgiţi de promisiunile fără acoperire.

Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 2-2

Au marcat: Houri ’10, Căpăţînă ’45 / Gheorghe’46, Nistor ’64.

Universitatea Craiova: Lazar – Vlădoiu (Ivan ’66), Zajkov, Maldonado, Bancu – Al. Creţu, Mateiu (Kozulj ’86) – Căpăţînă, Houri (Mekvabishvili ’66), Baiaram (Danciu ’86) – Markovic (Koljic ’58). Antrenor: Ivaylo Petev.

Universitatea Cluj: Gorcea – Piţian (Simion ’46), Masoero, Mitrea, Vătăjelu (Anselmo ’46) – Pănoiu (Chintes ’46), Bic – Roger (Gheorghe ’46), Nistor, Chipciu – D. Popa (Doukoure ’78). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Arbitru: Radu Petrescu.