Reghe, înainte de derby-ul cu Dinamo: “Avem moral, dar şi absenţe”

0
631

Antrenorul Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, spune că moralul echipei este bun înaintea derby-ului cu Dinamo, programat joi, de la ora 19.55, în Ştefan cel Mare. Marile probleme ale antrenorului oltenilor sunt legate de lot, pe lista de indisponibili adăugându-se Elvir Kojic şi Ştefan Baiaram, în urma partidei cu CFR Cluj. Valerică Găman, Dan Nistor, Lyes Houri şi Ante Roguljic sunt ceilalţi absenţi ai Craiovei la derby-ul cu Dinamo. În acest timp, clubul din Bănie nu a făcut nicio achiziţie în perioada de mercato.

„Întotodeauna când se întâlnesc Universitatea Craiova şi Dinamo sunt meciuri cu intensitate foarte mare, sunt ambiţi. În primul rând, se uită ce s-a întâmplat în urmă cu o zi, când începe un asemenea meci, intervin ambiţii, foarte multe lucruri, pe teren şi în tribune. A devenit obişnuinţă pentru mine să pierd jucători la fiecare meci. Elvir Koljic nu va juca, este suspendat, dar are şi o durere la spate, după o căzătură urâtă, Baiaram are o entorsă de gradul doi şi cu siguranţă va fi foarte greu să-l refacem până la ora meciului cu Dinamo. Mai adaug pe lista indisponibililor jucători precum Dan Nistor, care încă nu este refăcut, Roguljic, Găman, Houri, etc., etc., sunt jucători importanţi pentru echipa noastră, care nu ne vor putea ajuta în următoarea perioadă. Pentru noi contează că am câştigat un punct cu CFR Cluj, contează că jucătorii nu au cedat şi au luptat până la final şi au reuşit să marcheze până în ultima secundă. Moralul jucătorilor este foarte bun, după evoluţia la un asemenea nivel din meciul cu CFR, dar la un meci cu Dinamo nu mai contează acest lucru. Jucătorii trebuie să intre montaţi pe teren, concentraţi, pentru că va fi un meci de luptă, iar echipa care îşi va dori mai mult va câştiga. Noi vom face tot ce putem pentru a le oferi fanilor satisfacţie pentru eforturile pe care le fac. Sunt oameni care iubesc enorm această echipă, fac un drum de câteva ore până la stadion şi aşteaptă de la noi să dăm dovadă de responsabilitate, de devotament şi nu în ultimul rând să câştigăm cele trei puncte” a declarat Laurenţiu Reghecampf.

Şi Andrei Ivan a prefaţat duelul din “Groapă”: „Va fi un meci foarte greu cu Dinamo, nu va fi nici un teren foarte bun, dar va trebui să ne acomodăm şi să câştigăm cele trei puncte. Nu contează aşa de mult poziţia lui Dinamo din clasament, pentru că este un derby, dar noi sperăm să ieşim de pe teren câştigători. Starea noastră de spirit este una foarte bună, trebuie să fim foarte uniţi. Mi s-a făcut pielea de găină când am văzut cum a explodat stadionul la golul lui Gustavo din prelungirile meciului cu CFR, dar trebuie să marcăm mai mult. Va fi foarte important pentru noi aportul fanilor noştri şi în deplasare, pentru că au fost mereu alături de noi şi ne-au împins de la spate”.