Reacţia deputatului AUR, George Simion, la votarea moţiunii USR împotriva ministrului Virgil Popescu, pe tema energiei, în Parlament, a fost un derapaj impardonabil. Ceva, care nu s-a mai văzut, cel puţin de dată recentă. Admiţând că ministrul Virgil Popescu bătea câmpii, cum se spune, în referirile lui dezordonate la aberanta situaţie a preţului energiei, George Simion avea dreptul la intervenţie pertinentă, apoi la replică, dacă era cazul. De fapt, George Simion recidivează în gesturi şi atitudini anacronice. Uneori, pare un „Ionel” al lui madame Popescu, matur, care nu conteneşte –acum nu mai suflă în trâmbiţă şi nu mai răstoarnă cafeaua peste invitaţi- să filmeze provocator, ostentativ, cu telefonul, în timpul polemicilor, modeste produse de suburbie, angajate cu prezumtivii adversari politici. În alte împrejurări trecute, dezinhibat, părea că stăpâneşte tehnica replicii vioaie, cu un iz de umor, dar fără nuanţă şi consistenţă dubitativă. De la o vreme chimia personajului s-a modificat, încât lasă impresia unui bulldog trimis în misiune de sfârtecare a oricărui adversar politic. N-are nici o ispravă semnificativă, de-a lungul scurtei cariere politice. Totul pentru a genera evenimente mediatizate. Oricum, George Simion pare când într-o dungă, când într-o doagă, prin gesturile sale din topor, de nervos şofer de TIR. Rezultatul? Un fel de prepotenţă cinică, la limita kitsch-ului. Nu poate fi contrazis fără să devină prost-crescut, să se dispenseze băţos de orice loialitate de partid, dacă aceasta există, gata să facă mătănii. Reţeta i-a funcţionat. Psihanalitic vorbind, modelul său comportamental este inspirat dintr-un melange, Vadim Tudor – Traian Băsescu. Rică Venturiano se joacă de-a… Vlad Ţepeş. Ţâfna lui are ceva neconvingător, contrafăcut, resentimentar. Procentele cu care creditează unele sondaje de opinie AUR îi întreţin o stare de ebrietate sufletească, de natură să-i împotmolească şi buna cuvinţă şi discernământul. De regulă persoanele publice se smintesc de ceva succes. Strategia –oricât de insalubră- are ceva sulfuros fără armătură şi fără contur. George Simion nu este vinovatul de serviciu, din politica băştinaşă, cum am văzut că-l mai etichetează unii, ci un clovn de serviciu, o veselă complezenţă faţă de sine însuşi, o impudică mulţumire de sine, cu o definitivă inaptitudine de a admite că din când în când -se poate întâmpla oricui-, o ia razna. George Simion putea oferi un recital salutar, dacă luând cuvântul, îl desfiinţa cu argumente concrete, pertinente, logice, pe Virgil Popescu. Apelând la repertoriul promovat, l-a victimizat, pe o stare de fapt fumegândă. Mai urma să îi administreze… un pumn în bărbie. Aşa l-a luat doar de după umeri, ca la o cârciumă de cartier, pe vremuri, unde se consuma şliboviţă şi rachiu alb îndoit cu sirop, la ţoi, până se împiedica limba în gură. Pentru a-l aşeza unde îi este locul, indignarea la o asemenea manieră reprobabilă de comportament, pentru care Parchetul General a deschis un dosar penal, pentru ultraj şi tulburarea liniştii publice, nu e suficientă. Poate că într-o zi, nu prea târziu, George Simion va decide să se schimbe, să se remodeleze. E totuşi un politician cu ceva carte, la o respectabilă universitate din ţară. Dar registrul său comportamental este mai degrabă indecent, decât unul pliat rigorilor democratice într-un Parlament serios.
