Dialog interesant între reprezentanții municipiului Craiova și președintele Parlamentului European

0
460

Delegația Primăriei municipiului Craiova, formată din viceprimarul Stelian Baragan și administratorul public al orașului, Sorin Manda, au avut astăzi, o întrevedere fructuoasă cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani. Evenimentul s-a desfășurat în localitatea italiana Rocca d’Arce. Oficialul european și-a exprimat profunda sa admirație pentru istoria țării noastre, rememorând câteva momente glorioase din trecut României. Au fost evidențiate cu această ocazie,  trainicele legături dintre poporul italian și cel român, legături care nu s-au deteriorate niciodată. Alături de reprezentnații administrației publice locale, la această întâlnire au mai fost prezenți prof. univ. dr. Ion Diaconescu și antreprenorul Cristi Berceanu, care  i-au înmânat președintelui Parlamentului European,  medalia,, Mihai Eminescu”, lansându-i invitația de a vizita Craiova în luna iunie a anului curent, cu ocazia celei de-a șasea ediții a Festivalului Mondial de Poezie “Mihai Eminescu”, urmând ca în viitorul apropiat să le comunice decizia sa. Manifestarea dedicată rolului creației în era tehnologiilor avansate a fost găzduită de Primaria Orașului Rocca d’Arce și Fundația ,,Vincenzo Bianchi”, considerată a fi unul dintre cei mai mari, mai importanți artiști ai lumii de astăzi.