Kim Yo Jong, puternica prinţesă a Coreei de Nord

0
405

Sora mai mică a liderului de la Phenian – Kim Yo Jong – sosită în această dimineaţă la Seul este, de bună seamă, în atenţia presei din întreaga lume. Deşi oficial şeful delegaţiei nord-coreene la JO de la Pyeongchang este Kim Yong Nam, ca şef al statului, rolul acestuia este mai mult onorific. Nu puţini experţi, dar inclusiv agenţia sud-coreeană Ionhap aşteaptă ca sora liderului de la Phenian să remită un mesaj preşedintelui sud-coreean Moon Jae In, cu care delegaţia nord-coreeană va dejuna mâine. Femeia cea mai puternică din Coreea de Nord este în acelaşi timp şi una din puţinele persoane aflate la putere care vorbesc liber cu Kim, dar şi primul membru al dinastiei care soseşte ofocial în Coreea de Sud. Deşi femeile sunt extrem de rare în ierarhia politică a Coreei de Nord, societate patriarhală, în numai câţiva ani, Kim Yo Jong, licenţiată în informatică, a ars toate etapele, până la cooptarea sa în octombrie 2017 în biroul politic la Partidului Muncitorilor, o instanţă de decizie prezidată de fratele său. Se spune că sub înaltă protecţie şi maximă discreţie a studiat într-o şcoală privată din Berna (Elveţia) înaintea întoarcerii în Coreea de Nord în anii 2000.