Colegiul Naţional „Carol I”, pacientul din cărucior

0
798

Două cărucioare pline cu acte au fost plimbate, ieri, pe sub nasul consilierilor municipali. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, le-a spus aleşilor locali că toată biblioteca de acte a fost scoasă de pe rafturi şi adusă consilierilor spre lecturare, „ca să fiţi şi dumneavoastră, Consiliul Local, informaţi de ce s-a întâmplat până acum cu Colegiul „Carol I”. După ce şi-au dezlipit cu greu privirile de la nichelul cărucioarelor de supermarketuri, consilierii din opoziţie i-au reproşat primarului că acesta este un circ ieftin. Olguţa Vasilescu le-a replicat ca, data viitoare, când mai vor să o pună în încurcătură, să se pregătească mai bine. Din vorbele smucite, care au devenit, mai nou, tonul obişnuit al şedinţelor CLM, s-a reţinut totuşi o promisiune de 2 milioane de euro pentru prima etapă de consolidare a colegiului.

 

Fără să ştie ce provoacă, tonul l-a dat consilierul Ionel Pană, care i-a bătut obrazul primarului că nu s-a ocupat îndeajuns de reabilitarea colegiului Carol I: „Mi-e teamă când mă duc acolo, ba mai mult când intru la Operă e ceva sinistru”, i-a spus consilierul primarului, apoi şi-a cerut scuze că a deviat de la subiect.„Chiar vreau să vă mulţumesc că mi-aţi sesizat această problemă”, i-a răspuns Olguţa Vasilescu, cerând să i se aducă imediat documentaţia pentru Carol, „ca să fiţi şi dumneavoastră, Consiliul Local, informaţi de ce s-a întâmplat până acum”.

Să vină documentele!

La un semn al primarului, două domnişoare au intrat în sala de consiliu, fiecare împingând câte un cărucior din fier, de tipul celor cu care se fac cumpărăturile la supermarket. Toate pline cu acte. Pentru că nu se aşteptau la asemenea recuzită, consilierii au amuţit. „Aici aveţi documentaţia pentru Carol…Vă rog frumos să o aduceţi în faţa mea pentru că, ieri, s-a spus, într-o conferinţă de presă, că nu există nici Proiect tehnic, nici DALI, nici expertiză. Şi aş vrea să le vadă toată lumea”, a ordonat, de la pupitru, Olguţa Vasilescu. Angajatele de la cabinet au parcat cărucioarele în partea stângă a sălii şi au început să-i întindă din dosare.

Mirarea consilierilor: ale cui sunt cărucioarele?

Aşezându-şi-le pe toate alături, primarul a început să le prezinte. „Aici aveţi proiectul tehnic, care va fi băgat în comisia tehnică pe 14 februarie. Acolo este partea de DALI, aici este expertiza… nu am pierdut nici o zi din mandatul meu”. „În loc să facem circ cu cărucioare, să transformăm sala de consiliu într-un supermarket, mai bine ne-aţi pune la dispoziţie copii xerox ca să vedem toate iniţiativele dumneavoastră. Înţeleg că, din 2012, s-a început această expertiză şi, hop, tocmai vineri, a ajuns la primărie. Despre aceste cărucioare, care 100% sunt proprietatea unui supermarket, nici nu vreau să ştiu cum au ajuns aici”, a spus Vasile.

„De-aş fi Arabela”

La atac a sărit şi candidatul PNL pentru Primăria Craiova, Pavel Badea, care i-a reproşat, din nou, Olguţei Vasilescu că nu şi-a respectat promisiunea făcută „În 2012, când aţi venit la lansarea anului şcolar, aţi promis părinţilor –eram printre părinţi pentru că eram cu copilul în clasa I – că veţi face totul pentru reamenajarea şi consolidarea clădirii principale. Veniţi acum, după 4 ani de mandat, că aţi făcut tot ce v-a stat în putinţă ca să reuşiţi să realizaţi ceeac ce aţi promis. De fapt, nu aţi făcut nimic, doamna primar. Din nefericire, ne amăgiţi aşa cum ne amăgiţi şi pe alte proiecte”, a spus Badea, reuşind să o scoată din sărite pe Olguţa Vasilescu: „Dacă am fi pocnit din degete şi am fi fost Arabela să spunem că mâine avem colegiul Carol, ar fi fost perfect”.

Badea şi Olguţa, în runda a doua

În timp ce preşedintele de şedinţă, viceprimarul Dan Daşoveanu, încerca să supună, totuşi, la vot proiectul de hotărâre – unul care nu avea nici o legătură cu situaţia de la Carol I – a început şi runda a doua. „Acolo aveţi Odobleja şi Bibescu (n.r. – liceele Odobleja şi George Bibescu) care au putut fi reabilitate pentru că s-au început proiectele din anul 2008”, a insistat primarul să prezinte tot conţinutul de acte din cărucioare, lucru care l-a iritat pe Badea: „Trebuie să vă uitaţi şi pe şcoala nr. 33 din Craioviţa. Aţi văzut cum arată? Şi şcoala nr. 37 şi Liceul Auto… vă rugăm să vă uitaţi şi pe cartierele mărginaşe”, a cerut liberalul. Afirmaţia lui a declanşat reacţia primarului, care a cerut să i se aducă imediat „mapa cu şcolile unde este domnul Badea în Consiliul de administraţie, ca să vă pun la dispoziţie şi să vedeţi cât de mult s-a investit. Nu v-am auzit niciodată, în calitate de consilier local, să cereţi vreo investiţie pentru aceste şcoli, şi cu toate acestea s-au făcut investiţiile respective”, a spus, pe un ton tăios, Olguţa Vasilescu.

„Sunteţi o Elena Ceauşescu în miniatură”

În sală s-a iscat hărmălaie, consilierul Marian Vasile cerându-i preşedintelui să gestioneze şedinţa. „Vă rog să tăceţi din gură”, i-a strigat Daşoveanu. „Nu e conferinţa de presă a doamnei primar”, i-a reproşat Vasile. După ce primarul Craiovei a terminat de citit lista cu şcolile reabilitate, Badea a trecut din nou la atac: „Dumneavoastră chiar trăiţi într-o altă realitate. Aţi transformat această şedinţă într-o campanie electorală. Vă rog, încercaţi să nu transformaţi totul într-un circ ieftin pentru că nu are rost. Ce aţi făvut arată că e totul premeditat, făcut cu scopul de a aduce măreţe reuşite. Sunteţi o Elena Ceauşescu în miniatură, doamnă”. Preşedintele de şedinţă a făcut un nou apel la calm, însă primarul a lăsat să se înţeleagă că poate face faţă şi acestui atac:” Domnul preşedinte, lăsaţi-l să se producă, vă rog frumos. Eu am făcut aceste dezvăluiri pentru că aţi avut o conferinţă în care aţi spus că nu s-a făcut nimic. Şi v-a întrebat un ziarist dacă există PT şi DALI şi aţi spus că nu există nimic. Data viitoare să veniţi mai bine pregătiţi”.

În sfârşit, proiectul de hotărâre privind SC Pieţe şi Târguri a fost votat. Cât despre cărucioarele cu documente, ele au fost lăsate după şedinţă în sală pentru a fi fotografiate şi răsfoite de către presă. Pe copertele lor erau trecute date referitoare la Colegiul Naţional „Carol I”.