Ieri, s-a deschis la Palatul de Justiţie din Paris procesul îndreptat împotriva lui Jerome Cahuzac, acum în vârstă de 63 de ani, fost deputat, primar al unei localităţi (Villeneuve sur Lot) ministru al bugetului, în guvernul condus de premierul Jean Marc Ayrault (16 mai 2012-31 mai 2014) acuzat de fraudă fiscală. Toată presa franceză acordă spaţii generoase unei poveşti reale, deloc descumpănitoare, care nu atestă altceva decât că minciuna are picioare scurte şi în Hexagon. La 15 mai 2012 Jerome Cahuzac – evocat iniţial pentru postul de premier – era numit ministru al bugetului – pentru a lupta contra fraudei fiscale şi conflictului de interese -, cooptat fiind din rândul parlamentarilor socialişti. În luna decembrie a aceluiaşi an, site-ul de informaţii online MEDIAPART, intră în posesia unor date privind fondurile non-declarate, depuse într-un fond din Elveţia şi apoi în Singapore. Era vorba de vreo 600.000 de euro. Cahuzac îşi clamează nevinovăţia în mai multe rânduri, inclusiv în Adunarea Naţională, în faţa deputaţilor, pe care reuşise să-i convingă. La 19 martie 2013, preşedintele Republicii, Francois Hollande, anunţă despărţirea de ministrul său, care-şi va recunoaşte faptele la 2 aprilie 2013 în faţa judecătorului de instrucţie, învinuit fiind de spălare de bani, proveniţi din fraudă fiscală. Considerat ca o piesă grea a guvernul Ayrault, “încarnând linia fermă bugetară“, într-un moment de criză economică, acest “chirurg” de profesie, deţinând o clinică privată de implant capilar, fusese preşedintele Comisiei de finanţe a Adunării Naţionale. Interesant este faptul că după desemnarea sa, ca membru al guvernului, Jerome Cahuzac dispusese o expertiză la o anchetă privind îmbunătăţirile la un hipodrom (Compiegne), dispuse de predecesorul său Eric Woerth, care avea acum statutul de martor asistat la Curtea de Justiţie a Republicii (CJR). Un raport datat din 22 iulie 2012, îl disculpa pe Eric Woerth. MEDIAPART l-a pus, imediat, sub lupă pe Jerome Cahuzac, descoperind că posedase un cont în Elveţia la UBS, până în 2010, închis şi suma tranferată în Singapore, când Jerome Cahuzac nu devenise preşedintele Comisiei de finanţe a Adunării Naţionale. Având susţinerea palatului Elisee şi a premierului Jean Marc Ayrault, şi chiar a opoziţiei moderate, Jerome Cahuzac depune la Parchetul din Paris o plângere pentru defăimare contra MEDIAPART. Scandalul se extinde, dar şi încinge. La 8 ianuarie 2013, Parchetul din Paris deschide o anchetă preliminară pentru fraudă fiscală şi brigada naţională de represiune a delincvenţei fiscale intră în rol. Sunt audiate mai multe persoane, inclusiv soţia minstrului, Patricia Cahuzac, fostul judecător Jean Louis Bruguiere, care ar fi ştiut câte ceva despre întreaga încrengătură. La 3 aprilie 2013, Harlem Desir, pe atunci prim secretar al PS, comunică o decizie a biroului naţional al PS de excludere a lui Jerome Cahuzac. Două săptămâni mai târziu, la o propunere a deputatului Jean Louis Borloo, preşedintele grupului UDI, Adunarea Naţională decide crearea unei Comisii de anchetă. Înregistrările publicate de MEDIAPART, deşi de proastă calitate, atestă un schimb de replici între Jerome Cahuzac şi Herve Dreyfus, un apropiat deloc străin de toată povestea, demonstrând că ex-ministrul era un adept al evaziunii fiscale. Ancheta judiciară este purtată de judecătorii Roger Le Loire şi Renaud van Ruymbeke. La 63 de ani, Jerome Cahuzac este un paria al lumii politice franceze şi rămâne un simbol al sfârşitului inocenţei în tumultosul mandat al lui Francois Hollande. Bineînţeles, toată povestea este exploatată politic, dar readuce în atenţie practica depunerilor în paradisurile fiscale atât de mult repudiate. Un sondaj de opinie demonstrează că 86% din francezi consideră afacerea Cahuzac extrem de gravă. Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoare de 5 ani şi o amendă de 500.000 euro. Amenda este de 2 milioane euro şi pedeapsa de 7 ani de închisoare, dacă faptele sunt comise în bandă organizată. Să mai spunem doar că după 2013, toţi membrii guvernului, imediat după nominalizare, fac obiectul unei proceduri de verificare a situaţiei lor fiscale. Că şi la alţii corupţia e destul de mare, nu e o noutate. Responsabili, dar nevinovaţi, rămâne credoul bancherilor, condamnaţi la amenzi şi atât.
