Ieri după-amiază, în jurul orei 15.30, în oraşul Dăbuleni, poliţişti din cadrul Poliţiei oraş Dăbuleni, aflaţi în executarea serviciului de patrulare, l-au depistat în trafic pe Florin G., de 33 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere şi având o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că numărul de înmatriculare montat pe autoturism este fals. Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.