Liderul principalului partid de guvernământ, Emil Boc, a mai turuit mecanic, ieri, clişeele cunoscute despre guvernul său care „şi-a făcut datoria” şi, mai mult, a dovedit pentru prima dată în istoria ultimilor 20 de ani că nu se cramponează de putere. Fireşte, Emil Boc omite să nuanţeze că, deşi nu mai este premier, este tot la putere, ceea ce iarăşi nu s-a mai pomenit – să ieşi din prim-plan de două ori, o dată prin moţiune de cenzură, altă dată prin demisie, dar să rămâi… tot acolo. Cu câteva seri înainte, la un post al televiziunii de stat, întrebat despre erorile săvârşite de-a lungul timpului, Emil Boc şi-a adus aminte doar de OUG 37/2009, atacată la CCR. Apoi a schimbat subiectul printr-un viraj exersat. Ardelean fiind, universitarul Emil Boc ar trebui să ştie cum la 13 martie 1945, la Cluj, cu ocazia instalării administraţiei româneşti, comisarul sovietic Andrei Vîşinski s-a arătat încântat de discursul lui Petru Groza, în română şi în maghiară, numindu-l „supraom”, văzând coloane de maghiari defilând entuziast şi strigând „trăiască Groza”. („Zid de pace, turnuri de frăţie” – Mircea Maliţa, Dinu C. Giurăscu – Ed. Compania, 2011). Dacă Petru Groza a rămas în istorie ca un personaj controversat, istoricii recunoscându-i totuşi ardoarea cu care a condiţionat primirea funcţiei de premier de alipirea Transilvaniei, este greu de spus ce se va reţine din mandatul premierului demisionar.
În primăvara anului 2009, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care permitea schimbarea în funcţie a directorilor de servicii deconcentrate. Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a hotărât că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, Ordonanţa de Urgenţă nr. 37/2009 privind schimbarea directorilor de deconcentrate, este neconstituţională sub aspectul încălcării principiului constituţional al bicameralismului Parlamentului României, consacrat de art. 61 din Legea fundamentală. Decizia a fost definitivă şi general obligatorie.
Au modificat statutul juridic al conducătorilor serviciilor publice deconcentrate
Ordonanţa privind schimbarea directorilor de deconcentrate a provocat, încă de la începerea punerii ei în aplicare, mari divergenţe. Astfel, în data de 25 martie 2009, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, formulată de 81 de deputaţi, aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România. La baza sesizării formulate de deputaţi stăteau mai multe argumente care prezentau situaţia de fapt specifică derulării procesului legislativ de adoptare a acesteia, aşa cum rezulta din stenogramele şedinţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi alte anexe depuse la dosar. Motivarea sesizării a fost structurată pe două părţi, prima vizând aspecte de ordin procedural, iar a doua chestiuni de fond privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Practic, Senatul a modificat statutul juridic al conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, transformaţi din funcţionari publici în personal angajat, în baza unui contract de management, fără a fi luată în discuţie desfiinţarea efectivă a unor funcţii publice, la nivel central sau local. S-a susţinut, de asemenea, faptul că unei largi categorii de funcţii publice din administraţia publică centrală şi locală i se substituie o categorie restrânsă, formată exclusiv din coordonatorii serviciilor publice deconcentrate.
OUG nr. 37 din 2009 îngrădea dreptul la muncă şi crea discriminare pe criterii politice
Pe de altă parte, în obiecţia formulată şi înaintată Curţii Constituţionale, autorii obiecţiei susţineau că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici îngrădesc dreptul la muncă. De asemenea, desfiinţarea posturilor deţinute de funcţionari publici, respectiv directori executivi şi directori executivi adjuncţi, şi crearea în locul acestora a unei funcţii de demnitate publică, cea de director coordonator şi adjunct al acestora, constituia o discriminare nepermisă, pe criterii politice. În acest sens, potrivit Deciziei nr. 710 din 06.05.2009, Legea criticată crea o incompatibilitate între calitatea de funcţionar public şi cea de director coordonator al serviciului deconcentrat, deoarece acest din urmă post poate fi ocupat abia după renunţarea la calitatea de funcţionar public. Legea trimisă spre promulgare încălca, de asemenea, şi prevederile art. 11 din Constituţie, în sensul că nu corespundea exigenţelor privind accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice.
Emil Boc a emis OUG 105/2009 la fel de neconstituţională ca OUG 37/2009
Emil Boc, deşi a recunoscut la televiziunea publică faptul că Ordonanţa de Urgenţă nr. 37/2009 privind schimbarea directorilor de deconcentrate a fost o greşeală şi singura îndreptare a venit din partea Curţii Constituţionale, a uitat să precizeze şi că la data de 6 octombrie 2009, la numai câteva zile după ieşirea PSD de la guvernare, a venit cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 105. Aceasta a fost, de fapt, o copie fidelă a Ordonanţei de Urgenţă nr. 37/2009 privind schimbarea directorilor de deconcentrate, păstrând toate elementele de neconstituţionalitate enumerate mai sus. Şi aceasta a fost declarată neconstituţională. Mai trebuie amintit că aceste ordonanţe de urgenţă au dus la situaţia în care într-o instituţie, pe un post, au fost şi câte trei directori, care îşi încasau leafa din bani publici. Curtea Constituţională l-a taxat în nenumărate rânduri pentru ordonanţe şi legi neconstituţionale pe fostul premier Emil Boc, ultima Decizie, nr. 51, din 25 ianuarie 2012, punând capăt unor abuzuri care ar fi pus în pericol democraţia din România. Cum sfârşitul încoronează opera, lui Emil Boc nu-i rămâne altceva de făcut decât să lectureze motivarea Deciziei nr. 51/2012.
