Primarul Bechetului, Costel Tulitu, nu mai are de multă vreme valoare politică de întrebuinţare. În faţa semnalelor, dar şi a evidenţelor, umbrela partidului care îl avea în inventar „s-a strâns”, aşa că raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, postat pe site-ul www.integritate.ro, atestă doar ceea ce se ştia şi se afirmase repetat, până la obstinaţie, de-a lungul timpului, cu probe concrete, în cotidianul nostru, validând, în schimb, „posibila săvârşire, de către Tulitu Costel, primar al oraşului Bechet, a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice”. Mai clar, s-a concluzionat că Primăria oraşului Bechet, reprezentată de Tulitu Costel, a încheiat cinci contracte cu societăţile comerciale Girasal Eco SRL şi Agroindustrie&Company SRL, la care fiul său, Ştefan Cătălin Tulitu, avea calitatea de asociat, cu o cotă de participare de 50% la beneficii şi pierderi. Cum a putut „un jurist” – fiindcă aşa semnează primarul oraşului Bechet – să probeze atâta lipsă de prudenţă şi să sfideze premeditat o legislaţie fermă, fără zone de interpretare, este de neînţeles. Iar, potrivit raportului de evaluare al ANI, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective”. Deocamdată, „cariera politică” a lui Costel Tulitu ia sfârşit. A avut un mandat de primar învolburat, fără realizări vizibile pentru comunitatea Bechetului, de o simplitate dărâmătoare, la capătul căreia a dovedit un singur lucru: că n-a fost corect, nu cinstit, faţă de cei care l-au votat. Dacă afirmaţia are vreun sens. Şi aici se pot spune câteva lucruri valabile şi pentru alţi primari din teritoriu: pentru mulţi „democraţia participativă” e o aiureală, pentru că democraţia implică, în mod automat, participarea. Eroare. Diferenţele între o democraţie participativă şi una pasivă sunt consistente. Nervul democraţiei este determinat chiar de calitatea participării, funcţia politică cea mai importantă fiind aceea de simplu cetăţean. Cei care l-au votat, cum l-au votat, cu o grămadă de indiferenţă, în 2008, pe Costel Tulitu, nu mai dau acum doi bani pe gestul lor, aşa că se regăsesc în investiţia de încredere făcută. Să fie sănătoşi. Să ieşi la vot odată la patru ani, iar apoi să constaţi că lucrurile au mers prost, că ai fost tras în piept, că cel pe care l-ai votat nu a fost interesat decât de căpătuiala proprie din afaceri lucrative, înseamnă că eşti parte a problemei şi nicidecum a soluţiei. Dar mai există şi o altă abordare: primarul Bechetului nu putea săvârşi şirul de erori inpardonabile fără complicitatea tacită a unor funcţionari publici ai Prefecturii Dolj. Vinovăţia, atâta câtă va cântări, finalmente, justiţia, fiindcă povestea nu este încheiată, nu va atârna moralmente doar pe umerii lui Costel Tulitu, ci şi pe ai acelora care „au închis ochii” la hotărârile Consiliului Local Bechet, confecţionate „pe genunchi”, în spatele uşilor închise, participând pasiv la ronţăirea banului public, prin firmele enumerate. Orice disculpare este iluzorie, iar „cazul Costel Tulitu” este emblema complicităţii exersate îndelung. Sunt lucruri pe care, într-o formă sau alta, le-am mai spus, desigur, şi dacă am prevăzut deznodământul nu mai are importanţă. Urmează şi alte deznodăminte. Costel Tulitu a ajuns exact acolo unde şi-a dat strădania să ajungă: la o valoare de întrebuinţare volatilizată. Adică zero.
Tulitule,
Sper sa citesti aceste randuri scrise de un bechetean care te cunoaste foarte bine.Citeste si te cutremura!Am in fata programul tau electoral cu care i-ai mintit pe becheteni si le-ai “furat” voturile.Iti amintesc tie dar mai ales bechetenilor ce le-ai promis in 2008:Reducerea impozitelor,crearea de noi locuri de munca,infiintarea unei cantine sociale,asigurarea cu lemne pt iarna,infiintarea de magazine economate,marirea ajutorului sociaj,reinfiintarea spitalului,rezolvarea problemei brutariei,rezolvarea infrastructurii,asfaltarea tuturor drumurilor si multe altele.Ce-ai rezolvat ma talharule?Nimic.Ti-ai umplut buzunarele cu banii din munca noastra castigati cu atata sudoare.Ma hotule dimineata cand te speli si te uiti in oglinda iti place ce vezi?N-ai pic de rusine?Noi bechetenii care te-am votat speram sa te duci acolo unde ti-e locul:dupa gratii.Vom veni cu pachet la tine.
In atentia vitorului primar Georgica Sercau
D-le Sercau,Bechetenii te vor primarul lor.Dupa ce te vei instala insa la primarie sa faci o verificare cum a cheltuit talharul de Tulitu banii nostri.Iata o singura idee:El ca salariat al statului a cheltuit o grmada de bani si anume;cheltuieli cu deplasarile (exista documente)fiindca salariatii primariei spun ca una peste alta n-a stat 4 luni la serviciu,cheltuieli de transport (exista documente) salariul lui necuvenit fiindca n-a fost la serviciu.Trebuie verificat ce venituri a adus primariei ca urmare a acestor cheltuieli,iar diferenta trebuie recuperata de la hotul de Tulitu.Dupa ce veti ajunge primar va voi face o lista cu problemele pe care trebuie sa le verificati.Sa v-ajute si sa ne-ajute Dumnezeu!VA
Comments are closed.