Mercosur: ”Mărul discordiei” în UE

0
48

În ajunul votului Coreper, de astăzi 9 ianuarie a.c., un document ar fi dispărut discret din ”dosarul Mercosur”, cea mai extinsă zonă de liber schimb din lume. Membrii blocului sud-american sunt Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay, Bolivia. Președinția cipriotă așadar urma să consemneze în procesul verbal al reuniunii Consiliului că va notifica aplicarea provizorie a mega-acordului comercial, doar după ce Parlamentul European își va da acordul. În culise s-au făcut jocuri mari: Berlinul cu sprijinul Italiei și Spaniei, în principal, dar în desconsiderarea Franței (și a lui Donald Trump) ar fi asigurat implementarea acordului, probabil chiar la sfârșitul lunii martie fără a aștepta ratificarea lui de deputații europeni. Cu alte cuvinte, acordul ar fi deja semnat, dar cotele de carne de vită, de pasăre și miere din America de Sud nu intră în vigoare până când eurodeputații nu ratifică întregul raport UE-Mercosur. Această clauză de protecție din 2 decembrie a fost retrasă joi seara, sub presiunea menționată. Cu alte cuvinte acordul ar putea fi implementat chiar la sfîrșitul lunii martie, chiar înainte ca Parlamentul European să voteze asupra acestuia. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a transmis oficial ministrului afacerilor Externe Oana Țoiu și ministrului Economiei, Radu Daniel Miruță că nu poate susține semnarea de către Romînia a acordului de Parteneriat dintre UE și statele Mercosur. Este al doilea conflict major cu miniștrii USR după cel cu Diana Buzoianu de la Mediu. Poziția este formulată clar; MADR consideră că semnarea acordului contravine sectorului agricol românesc și nu oferă garanții privind protecția producătorilor interni. Cel mai mare acord comercial semnat vreodată după 25 de ani este un măr al discordiei la nivelul UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *