PNL: PSD să voteze tăierea pensiilor speciale pentru plata alocațiilor majorate

0
495
Liderul deputaților PNL, Florin Roman, cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care să fie supus la vot proiectul de lege al liberalilor privind tăierea pensiilor speciale. El susține că din economia rezultată din tăierea pensiilor speciale Guvernul ar avea bani pentru plata alocațiilor majorate: “Alegeți domnilor pesediști – ori pensii speciale, ori alocații pentru copii!”.
Florin Roman afirmă că, în calitate de lider al deputaților liberali, a propus colegilor săi să solicite convocarea unei sesiuni extraordinare a parlamentului, în care să intre la vot proiectul de lege al PNL privind tăierea pensiilor speciale.
“Din economia rezultată din tăierea pensiilor speciale, guvernul ar avea resursele financiare necasare pentru plata alocatiilor majorate, în urma votului de la sfârșitul lunii decembrie, din parlament. Tot in decembrie, Comisia de muncă a Camerei Deputatilor a dat un raport de adoptare a proiectului PNL care prevede tăierea pensiilor speciale pentru parlamentari, magistrați, personal aeronautic, diplomați, funcționari ai Curtii de conturi etc. Proiectul de lege al PNL alocă pensii de serviciu doar pentru militari și polițiști”, arată Roman, într-un mesaj postat joi pe Facebook.
El spune că raportul de adoptare nu a fost “ridicat” pe site-ul Comisiei de muncă și nici nu a fost trimis plenului, astfel încât nu a putut fi supus votului în ultima săptămâna din sesiunea parlamentara, iar urgența adoptării este determinată de necesitatea finanțării legii adoptate de parlament privind dublarea alocațiilor pentru copii.