Cadrele didactice au un an 2020 dificil

0
605

Se anunţă un an încărcat pentru cadrele didactice din Dolj, la fel ca şi pentru cele din toată ţara. Luna ianuarie se anunţă cea mai „fierbinte”, pentru profesori, din toate punctele de vedere, cu privire la anul şcolar 2020/2021.

În anul şcolar 2019/2020, candidaţii care vor susţine concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar vor fi monitorizaţi audio – video la inspecţiile de clasă şi la probele practice, probe care se vor desfăşura în perioada 25 mai – 30 iunie 2020, conform metodologiei. Astfel, candidaţii nemulţumiţi de punctajul obţinut pot depune contestaţii, în aceeaşi perioadă, iar cei care nu vor obţine , la inspecţia specială sau la proba practică, nota minimă 5,00 nu pot participa la „scris”. De asemenea, cei care nu ajung la nota minimă 7,00 la inspecţia specială la clasă în profilul postului sau la proba practică în profilul postului nu pot ocupa posturi didactice pe perioadă nedeterminată. La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj vor fi organizate cursuri de pregătire suplimentară, pentru susţinerea examenelor de titularizare sau de definitivat, datele referitoare la acestea urmând să fie afişate pe site-ul ISJ Dolj.

Luna ianuarie – încărcată pentru profesori

Vor fi şi multe etape de mişcare de personal, toate cadrele didactice trebuind să urmărească întreg calendarul de mobilitate, fie că sunt titulari, detaşaţi sau suplinitori. Ianuarie 2020 este una importantă, deoarece, până în ziua de 31, se vor emite, de către inspectoratele şcolare, deciziile de repartizare pe post pentru cadrele didactice angajate cu contract de muncă pe perioada viabilităţii postului, pentru ca aceste tipuri de cadre didactice să poată participa la etapele următoare de mişcare de personal. La finalul acestei luni, se vor stabili şi cadrele didactice care rămân la post peste vârsta de pensionare. Pentru menţinerea acestora , aprobarea cererilor se face la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, după o analiză obiectivă a acestora. Oricum, în Dolj, în 2020/2021, nu sunt semnalate scăderi mari ale efectivelor şcolare, o discrepanţă mare fiind posibilă în 2021/2022.