Guvernatorul regiunii Vidin, Tsvetan Asenov a declarat săptămâna trecută pentru un post de radio bulgar că Podul Calafat-Vidin, cunoscut şi ca Podul Dunăre 2, urmează să fie dat în folosinţa în luna mai a.c. Proiectul beneficiază de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.
Punctul de colectare al taxelor de pod va fi pe teritoriu român iar veniturile vor fi împărţite între cele două ţări, proporţional cu investiţiile făcute. Astfel, compania româno-bulgară responsabilă de întreţinerea şi operarea celui de al doilea pod peste Dunăre va avea sediul la Vidin. În Memorandumul de finanţare între Comisia Europeană şi Bulgaria s-a impus, ca şi condiţionalitate părţii bulgare, înfiinţarea unei structuri de management pentru întreţinerea şi operarea viitorului pod peste fluviul Dunărea, la Calafat-Vidin. Guvernul României, la rândul său a anunţat la începutul anului că în urma discuţiilor s-a agreat consituirea unei entităţi comerciale româno-bulgară, înregistrată în Bulgaria sau în România. Această structură de management trebuie să opereze odată cu recepţia la terminarea lucrărilor a podului dintre Calafat şi Vidin şi a infrastructurilor de acces de pe teritoriul celor două state.
Costurile proiectului totalizează 226 milioane de euro
În luna noiembrie a anului trecut a început negocierea acordului între cele două state astfel încât structura de management să fie operaţională la finalizarea lucrărilor de construcţii pentru întregul obiectiv de investiţii. Podul de doi kilometri peste Dunare este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia). Costurile totale ale proiectului totalizează 226 milioane de euro, iar angajamentul financiar al guvernului bulgar se ridică la 60,7 milioane de euro. Împrumutul BEI e de 70 milioane de euro şi e completat de alte 70 milioane euro fonduri de coeziune ale UE, 25 milioane euro împrumuturi date de Germania şi Franţa ţării vecine, iar alte 60 milioane euro sunt date de guvernul bulgar. Din aceşti bani vecinii de la sud au construit podul combinat (feroviar şi rutier) cu patru benzi, un terminal feroviar nou pentru mărfuri şi 7 km de cale ferată nouă şi 4 noduri rutiere noi. Pe malul românesc finanţările vin de la ISPA (33 milioane euro) şi o sumă egală de la Guvern.
Pe 15 ianuarie se vor deschide ofertele
România a avut astfel sarcina construirii a 5 km de cale ferată nouă, plus o staţie terminală pentru controlul comun al traficului şi taxare. Pe de altă parte, Bugaria a demarat proiectul de execuţie al unui drum expres, care va lega Podul Calafat – Vidin de oraşul Botevgrad, unde se va intersecta cu Autostrada A2 Hemus. Deocamdată, autoritatile din ţara vecină au demarat faza I a proiectului, ce constă în construirea a două secţiuni din acest drum. Cele două secţiuni sunt cuprinse între Ruzintsi şi Montana, cu o lungime de 40,3 kilometri, respectiv între Montana şi Vratsa, cu o lungime de 28,7 kilometri. Cei 69 de kilometri de drum expres vor avea aproape caracteristicile unei autostrăzi, întregul sector fiind proiectat pentru o viteză de 120 km/ora si o latime a drumului de doua benzi pe sens, a cate 3,75 metri fiecare. Ofertele urmând a fi deschise pe 15 ianuarie, ora 12.30.