Pentru Emmanuel Macron, NATO este în stare de „moarte cerebrală”

0
485
La începutul anului în curs, la Aachen (Aix la Chapelle) în Germania, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron semnau un nou tratat bilateral de prietenie, la 56 de ani de la parafarea Tratatului de la Elysee de către Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer, privind reconcilierea Franţei şi Germaniei, după încheierea al celui de al doilea război mondial. Noul tratat prevede, între altele, o strângere a cooperării franco-germane în sectorul apărării şi o contribuţie la crearea –la un moment dat- a unei armate europene, a unei culturi militare şi a industriei de armament comune. Declaraţia lui Emmanuel Macron de acum o zi, în săptămânalul „The Economist”, în care explică dezangajarea americană şi comportamentul Turciei, membru important al alianţei, nu surprinde, mai ales că are loc înaintea summit-ului NATO de la Londra, la începutul lunii viitoare. În opinia lui Emmanuel Macron, ceea ce se petrece constituie o enormă problemă pentru NATO. Macron se întreabă: „dacă regimul Bashar al Assad decide să replice Turciei, care doreşte lichidarea autonomiei kurde, în nordul Siriei, noi trebuie să ne angajăm? Este o adevărată întrebare. Noi suntem angajaţi în lupta contra Daech, paradoxal este faptul că decizia americană şi ofensiva turcă au avut acelaşi rezultat: sacrificarea partenerilor noştri, forţele democrate siriene”. Emmanuel Macron s-a întrebat asupra viitorului art. 5 din Tratatul Atlantic, care prevede solidaritate militară între membrii acestuia, în cazul în care unul este atacat. Potrivit lui Emmanuel Macron, SUA asigură o umbrelă geo-politică, dar în contrapartidă, îşi asigură o exclusivitate comercială, prin vânzarea de armament. Angela Merkel, într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATo, Jens Stoltenberg, a declarat că nu împărtăşeşte “viziunea radicală a lui Macron”. La rândul său, Mike Pompeo, aflat la Leipzig, a spus că NATO creat în 1949 rămâne un parteneriat strategic important. Într-ul fel, prin interviul acordat celor de la „The Economist”, Emmanuel Macron a pregătit agenda summit-ului de la Londra din luna decembrie, deşi afirmaţia sa, conform căreia NATO este în moarte cerebrală, nu este unanim împărtăşită.