Istoricul Bogdan Murgescu vine la “Întâlnirile SpectActor”

0
665

Istoricul Bogdan Murgescu va susține, pe 17 noiembrie, de la ora 11.00, conferința „Acum 100 de ani, România Mare a votat. Alegerile parlamentare din noiembrie 1919”, fiind invitatul lui Nicolae Coande la “Întâlnirile SpectActor.

Întâlnirea va avea loc la sala „Ion D. Sîrbu” a teatrului, iar biletele se găsesc la agenția teatrală.

Bogdan Murgescu este profesor la Facultatea de Istorie și director al Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat, calitate în care coordonează cele 22 de școli doctorale ale Universității din București. Licențiat în istorie-filosofie (1986) și doctor în istorie (1995), a fost bursier Roman Herzog al Fundaţiei „Alexander von Humboldt” la Freie Universität Berlin din Germania (1998-2000) și visiting professor la University of Pittsburgh (2002) și Central European University, Budapesta (2004). Președinte al Societății de Științe Istorice din România (2011-2019). A participat și coordonat mai multe proiecte naționale și internaționale de cercetare și educație civică și a publicat până la această dată 5 cărți de autor și un mare număr de studii în reviste și volume colective, în țară și în străinătate. Pentru volumul Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XVI-lea (1996) i-a fost decernat Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române. Cartea sa cea mai cunoscută, multiplu premiată și citată, este România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) (Iaşi, Polirom, 2010). Împreună cu Andrei Florin Sora a coordonat volumul România Mare votează. Alegerile parlamentare din 1919 „la firul ierbii” (Iaşi, Polirom, 2019).