Fostul cancelar german Angela Merkel, multă vreme un lider autoritar şi respectat în Europa, aflată la Budapesta, a acordat un interviu publicaţiei maghiare „Partizan”, în care a făcut referiri la rezistenţa Poloniei şi ţărilor baltice, la demersurile ei, e drept firave, de a stabili un dialog cu Federaţia rusă în 2021, premergător invaziei. La Budapesta, Angela Merkel s-a întâlnit şi cu Viktor Orban, pe care nu-l consideră „un cal troian al Moscovei în UE”, cum s-a exprimat. Potrivit Angelei Merkel, unul dintre motivele lansării „operaţiunii speciale”, cum au numit-o ruşii în Ucraina, a fost tocmai eşecul iniţiativei formatului de negocieri UE-Vladimir Putin, pe care îl preconizase. Iniţiativa ei nu a fost implementată, la scurt timp a părăsit funcţia şi imediat a început „operaţiunea specială” din Ucraina. A descris ca dificilă relaţia sa cu Vladimir Putin, aşa cum a făcut-o şi în volumul autobiografic, apărut anul trecut, sub titlul „Libertate”, deşi lucrurile n-au stat chiar aşa. Estonia, ţara care dă, la Bruxelles, Comisiei Europene, Înaltul reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate, în persoana lui Kaja Kallas, prin preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului, Marko Mihkelson, a declarat imediat că evaluarea fostului cancelar ridică semne de întrebare cu privire la politica germană. Când şi-ar fi mai permis altă dată, Talinul o asemenea frondă la adresa fostului cancelar german? El a adus în discuţie şi eşecul acordului de la Minsk, care ar aparţine cancelarului german (nu trebuie uitat Francois Hollande), inclusiv din perspectiva declaraţiilor ulterioare. Fostul premier polonez, Mateusz Morawiecki, a spus că relaţiile lui Merkel cu Rusia au afectat securitatea europeană. Nu este prea clar, dacă Angela Merkel este dornică să revină în prim-planul politicii europeane. Ea simte însă, şi s-ar putea să nu se înşele, că toţi ceilalţi actori politici, pe care îi are Bruxelles-ul, precum şi liderii europeni, din coaliţia celor dispuşi, nu ştiu cum să vorbească cu Vladimir Putin şi nici cum să-l abordeze. N-ar fi deloc exclus, aşadar, dacă fostul cancelar s-ar oferi drept negociator-şef în rezolvarea crizei ucrainiene. Mai nou, în urma atacurilor cu drone şi rachete, în regiunile Cernikov, Harkov şi Poltava, Kievul a cerut ţărilor occidentale „asistenţă energetică suplimentară imediată”, şi suntem în pragul iernii. Declaraţia Angelei Merkel, destul de confuză, n-a avut nimic convingător şi asta într-un moment în care subiectul negocierilor cu Ucraina a dispărut de pe prima pagină a ziarelor. Pentru Uniunea Europeană încheierea conflictului, fără înfrângerea Rusiei, ar fi un eşec al politicilor pe care Bruxelles-ul le-a urmat în ultimii ani. Ar fi un eşec şi pentru Ursula von der Leyen. Oricum n-ar da deloc bine. Continuarea războiului, în condiţiile furnizării de arme americane, plătite de europeni (se discută chiar şi de confiscarea activelor ruseşti îngheţate), SUA nefiind de acord cu demilitarizarea (reducerea forţelor armate ucrainiene) epuizează şi ţările europene. Impasul este evident. Zelenski respinge condiţiile Rusiei, în timp ce Donald Trump refuză să mai pună presiune, pe vreuna din părţi. Situaţia teritorială s-ar putea schimba dacă Ucraina nu vrea să negocieze, fiindcă trupele ruse avansează pe front, în mai multe feluri, în pofida pierderilor, realmente consistente. Aşa stând lucrurile, nu puţini experţi opinează că fostul cancelar german este unul din puţinele persoane care l-ar putea influenţa pe Vladimir Putin. Relaţia Angelei Merkel cu actualul cancelar Friedrich Merz, una rece, dacă nu chiar îngheţată, situaţia delicată în care se află Macron şi bâjbăiala lui Keir Starmer, nu anunţă, din păcate, nici un reviriment, al diplomaţiei europene.
