“De vorbă la Palat” cu personalităţi de marcă ale Olteniei

0
676

Palatul Copiilor din Craiova va începe, joi,  10 octombrie, un proiect ambiţios, “De vorbă la Palat”, organizat de Cercul de jurnalism , radio/ tv, prin care vor fi aduse, în faţa elevilor personalităţi de marcă ale Olteniei, care se pot constitui în adevărate modele pentru cei tineri. Primul invitat va fi prof.dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj. Cotidianul “Cuvântul libertăţii” se alătură acestui demers, alături de Radio Oltenia Craiova.

Joi, 10 octombrie, la Palatul Copiilor din Craiova va debuta un proiect ambiţios, “De vorbă la Palat “, care a fost pregătit timp de doi ani, iar iniţiatoare au fost prof. Carmen Eugenia Pascu, directorul instituţiei, prof. Aurora Ionaşcu, coordonatoare a Cercului de Etnografie şi Folclor, şi prof. Lorena Bârcu, cea care conduce Cercul de jurnalism, radio/tv , având alături copiii, părinţii acestora, cadrele didactice ale Palatului. “Au fost doi ani de muncă, iar, joi, 10 octombrie, vom demara acest proiect, chiar de Ziua Naţională a Palatelor şi Cluburilor Copiilor. Mulţumim partenerilor media “Cuvântul Libertăţii” şi Radio Oltenia Craiova. Vrem să aducem în faţa copiilor, personalităţi de marcă ale Olteniei, din toate domeniile,  care se pot constitui modele pentru elevi. Primul invitat este prof.dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al ISJ Dolj”, a precizat Carmen Eugenia Pascu.

O provocare pentru invitaţi

Va fi vorba, în proiect, de emisiuni podcast, la care invitaţii vor răspunde întrebărilor elevilor, acestea desfăşurându-se lunar. Cea care va fi moderatoare este Briana Holinger, binecunoscută publicului după ce s-a remarcat , când urma cursurile de la Palat, la “X-Factor”. “Suntem convinşi că va fi un succes. Invitaţii vor primi întrebări din partea elevilor, acestea fiind scrise pe bileţele, care vor fi introduse într-un bol, de unde vor fi extrase de către invitat. Suntem interesaţi de cariera intervievatului, de modul în care acesta a ajuns la performanţe, despre poveştile copilăriei sale. Cred că va fi o provocare şi pentru invitaţi “, a mai spus Carmen Eugenia Pascu.