La sfârșitul lunii august 2019, rata șomajului înregistrat la nivelul judeţului Dolj a fost de 6,92 %, cu 0,06 pp mai mare decât cea din luna anterioară şi cu 0,75 pp sub valoarea înregistrată la finele aceleiaşi luni a anului 2018. Tendinţa uşor ascendenta a ratei şomajului comparativ cu luna anterioară a fost influenţată de înregistrarea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ în evidenţele AJOFM Dolj. Pe de altă parte, în primele opt luni ale anului 2019, ca urmare a implementării Programului Judeţean de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dolj au fost încadrate în muncă 7.225 persoane, dintre care 3.115 femei.
Din totalul de 18.392 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dolj,2.046 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 16.346 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 15.672 șomeri provin din mediul rural și 2.720 sunt din mediul urban. Șomerii fără studii/cu nivel de instruire primar au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Dolj (37.1%), urmaţi de cei cu nivel de instruire gimnazial 27.7%), iar 22.6% au absolvit învăţământ liceal/postliceal. Șomerii cu nivel instruire profesional reprezintă 10.3 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare au o pondere de 2.3%.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 11.069 persoane foarte greu ocupabile, 6.248 greu ocupabile,683 mediu ocupabile, iar 392 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Au fost încadrate în muncă 7.225 persoane
În primele opt luni ale anului 2019, ca urmare a implementării Programului Judeţean de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dolj au fost încadrate în muncă 7.225 persoane, dintre care 3.115 femei. Din totalul persoanelor ocupate în perioada de referință, 2.709 au peste 45 de ani, 1.831 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani,1.590 au între 25 și 35 de ani, iar 1.095 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 3.907 provin din mediul urban, iar 3.318. persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale/postliceale (3.117), urmate de cele cu studii primare/gimnaziale (1.951). Numărul celor cu studii profesionale este de 1.486, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 671. „Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dolj, în primele opt luni ale anului 2019, 3.437 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, se precizează într-un comunicat de presă al AJOFM Dolj.
Peste 10.000 de persoane, înregistrate ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei județene pentru ocuparea forţei de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele opt luni ale anului 2019 , numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 10.132 persoane.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord