E o zi lungă, astăzi, în Franţa, mai lungă ca de obicei. Verdictul nu va pica înainte de ora 20.00. Pentru prima dată, în istoria celei de a 5-a Republici, se prefigurează ca un prim-ministru să cadă, după ce a solicitat votul de încredere Adunării Naţionale. Pentru a supravieţui Francois Bayrou ar trebui să obţină majoritatea voturilor exprimate în Adunarea Naţională, dar nimeni nu se hazardează în a avansa o asemenea supoziţie. Aşadar, premierul francez îşi trăieşte, potrivit presei franceze de astăzi, probabil ultimele ore la Matignon şi după discursul său –fără limită de timp- fiecere din cele 11 grupuri parlamentare va avea, pe bază de algoritm dreptul la microfonul Camerei, de la 35 de minute (Ansamblul pentru Republică) la 15 minute pentru MoDem. Dincolo de cutremurul politic, care se prefigurează odată cu numirea celui de al 5-lea prim-ministru în 3 ani, faptul că Adunarea Naţională (Parlamentul) nu acordă încrederea şefului guvernului este o premieră istorică. De altfel, la francezi, regulile sunt altele, în comparaţie cu ceea ce ştim noi despre Parlamentul de la Bucureşti. În cazul unei noi dizolvări şi a unor alegeri legislative anticipate, Adunarea Naţională şi aliaţii săi ar ieşi învingători în primul tur, depăşind tabăra prezidenţială, scenariu identic celui din 2024, potrivit sondajelor. Partidul condus de Jordan Bardella şi aliaţii săi (33%) se detaşează, în timp ce tabăra prezidenţială (Renaissance, MoDem, Orizons) adună 15%, iar Franţa Nesupusă şi republicanii câte 10% fiecare. Noul Front Popular (comunişti, socialişti, verzi), dacă ar fi revigorat, ar aduna 26%. Căderea guvernului Francois Bayrou, după ce a evitat 8 moţiuni de cenzură, anunţă zorii unor noi turbulenţe. Incertitudinea nu este niciodată bună pentru economie. Odată cu plecarea lui Bayrou dispare şi proiectul acestuia de reducere a unui deficit public cu 43,8 miliarde euro, despre care s-a vorbit stăruitor în ultima vreme. Statutul lui Bayrou nu a fost ajutat, scria Politico, de un scandal din acest an, în care s-a dezvăluit că fiica sa, fără ştirea lui a fost unul dintre mulţii copii abuzaţi la o şcoală catolică în apropierea oraşului Pau (al cărui primar este) din apropierea Pirineilor. Toate privirile sunt acum aţintite asupra lui Emmanuel Macron, care caută un nou prim-ministru. Pentru a 3-a oară, mai exact după Michel Barnier şi Francois Bayrou, care nu au reuşit, fiindcă n-aveau cum să reuşească -o redresare sensibilă din punct de vedere economic-. Macron va numi probabil un al treilea prim-ministru de centru-dreapta. Deşi riscul este mare, fidelii preşedintelui (MoDem, Renaissance, Horizons şi LR) îşi leagă speranţe că din joben va fi scos tot una din personalităţile lor. Pilonii macronişti, Sebastian Lecornu, Catherine Vautin, Gerald Darmanin, sunt în aşteptare, sau în stare de veghe, aidoma soldaţilor disciplinaţi. Numai că de data aceasta preşedintele ar putea desemna un prim-ministru din alianţa de stânga Noul Front Popular, eclozată în pragul alegerilor legislative de anul trecut. Socialiştii susţin că sunt la dispoziţia preşedintelui şi dacă se ajunge la un compromis, Olivier Faure sau Bernard Cazeneuve (fost prim-ministru vremelnic) sunt gata pentru Matignon. Un prim-ministru din rândul societăţii civile nu prezintă mult interes. În fine, în tot ceea ce se întâmplă, şi privim spre Paris din atâtea şi atâtea motive, se poate observa că şi liderul de la Elysee este erodat, chiar neinspirat, în multe din demersurile sale şi adversarii radicali îi cer demisia. Pe plan extern, Macron încearcă multe demersuri, dar este privit, parcă, acum, cu neîncredere.
