Ţigarete şi parfumuri susceptibile de contrabandă, reţinute de poliţiştii de frontieră de la Calafat

0
271

Mai mult 300 de pachete cu țigarete, de diferite mărci, și 122 de parfumuri contrafăcute au fost descoperite, ieri, de către polițiștii de frontieră doljeni, când au verificat un microbuz ce intra în țară prin Vama Calafat. 

Autovehiculul era condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 32 de ani. În urma verificărilor microbuzului, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul de marfă al acestuia, printre bagaje, în două colete, 122 de parfumuri, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute,  și 310 pachete țigarete, de diferite mărci, care aveau aplicate timbru de acciză  din Bulgaria. „În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că bunurile descoperite aparțin șoferului. Persoana în cauză nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele sus-menţionate. Bunurile, estimate la o valoare de  55.000 lei dacă ar fi fost comercializate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, au precizat reprezentanţii Poliției de Frontieră. Conducătorul auto  a fost amendat și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.