Beneficiarii Centrului social „Sfântul Vasile”, în pelerinaj

0
870

Asociația Vasiliada, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a organizat în această perioadă pentru un grup de tineri din cadrul Centrului Social de Urgență pentru persoane fără adăpost “Sfântul Vasile”, cu rezultate bune în procesul de reinserție socio-profesională, un pelerinaj la mănăstirile Cozia și Turnu, din județul Vâlcea, și la mănăstirea Curtea de Arges, din județul Argeș. După ce s-au închinat la Sfintele moaște, adăpostite de aceste locașuri monahale, și s-au rugat, tinerii, însoțiți de specialiștii Centrului, au traversat Transfăgărășanul, având astfel prilejul de a admira peisaje minunate.

“Prin organizarea acestei excursii s-a urmărit îmbunătățirea stării psihice în rândul beneficiarilor noștri, prin crearea unui mediu prielnic pentru depășirea anumitor situații limită (escaladarea muntelui), scopul principal fiind tocmai acela de a dezvolta în rândul celor cazați în cadrul centrului abilitățile pentru o viața independentă. Vizitarea celor trei mănăstiri a constituit un bun prilej pentru a cunoaște anumite evenimente din istoria țării noastre. În același timp, a fost și o buna ocazie pentru a-i recompensa pe cei care s-au implicat activ în procesul de reinserție socio-profesională desfășurat în cadrul Centrului nostru”, a precizat diac. Sorin Pârvănescu, coordonatorul Centrului social „Sfântul Vasile”.