Debut promiţător pentru tricolori în preliminariile EURO 2016, printr-o victorie meritată (1-0, Marica-penalty) pe stadionul „Karaiskakis” cu…zero spectatori. A fost o partidă dominată de tricolori, chiar dacă din minutul 53, prin eliminarea autorului golului, au evoluat în inferioritate. Victoria obţinută aseară, la începutul unei noi campanii de calificare, întreţine un optimism robust în rândul suporterilor echipei naţionale care îşi doresc calificarea echipei lor la un turneu final după o îndelungată aşteptare. România: Tătăruşanu – Tamaş, D. Grigore, Chiricheş, Raţ – Hoban (84 Prepeliţă), Pintilii – Maxim (68 G. Enache), Chipciu (90 Torje), B. Stancu – Marica. Antrenor: Victor Piţurcă. Grecia: Karnezis – Torosidis, Manolas, Papastathopoulos, Holebas – Samaris (65 Kone), Tachtsidis, Mantalos (65 Christodoulopoulos), Salpingidis, Samaras (46 Diamantakos), Mitroglou. Antrenor: Claudio Ranieri.
Alte rezultate: Ungaria –Irlanda de Nord 1-2 (0-0). Ungurii au deschis scorul prin Priskin (75). Nord-irlandezii au punctat prin McGinn (81) şi Lafferty (min. 88). Insulele Feroe-Finlanda (1-3). Feroezii au deschis scorul prin Holst (41), dar finlandezii au revenit puternic punctând prin Riski (53 şi 78) şi Eremenko (82). Germania-Scoţia 2-1; Georgia-Irlanda 1-2; Gibraltar-Polonia 0-7; Portugalia-Albania 0-1. În meci amical, la Belgrad, Serbia-Franţa 1-1 (0-1).