Preşedintele PNL, Crin Antonescu (foto), a declarat, joi seară, că USL va cere comisie parlamentară pentru modul în care sunt anchetaţi cetăţeni simpli în legătură cu referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, el precizând şi că Uniunea va trimite scrisori forurilor europene referitor la această situaţie. Antonescu a citat din comunicatul DNA remis în legătură cu secretarul general al PSD şi şeful campaniei electorale a acestei formaţiuni pentru referendum, Liviu Dragnea, pus sub urmărire penală, precizând că din acest comunicat reiese că instituţia aduce oficial acuzaţii care vizează acţiuni politice, ceea ce este fără precedent. „Avem de a face cu incriminarea unor lideri politici care au căutat să mobilizeze cetăţenii la vot. Cred că suntem în faţa unui moment extrem de grav, în care o instituţie a statului atacă sistemul democratic pluralist. Este absolut inacceptabil ca un partid, o alianţă, să fie atacată pentru activitatea sa pur politică (…) Eu şi Victor Ponta suntem deplin solidari cu colegii implicaţi şi ne autodenunţăm public: Da, am îndemnat oamenii să vină la vot, ceea ce este perfect legal”, a spus Crin Antonescu. El a adăugat că USL nu poate accepta o asemenea atitudine şi va cere constituirea unei comisii parlamentare care să analizeze modul în care aceste cercetări se desfăşoară în raport cu simplii cetăţeni. „Autodenunţurile le vom depune la DNA, noi doi mai întâi, după care membrii structurilor noastre politice care au luat decizia de a cere românilor să vină la referendum (…) ne autodenunţăm, este obligaţia DNA să ne audieze”, a spus şi liderul PSD, Victor Ponta.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, spune că nu se va prezenta în faţa unei comisii parlamentare în eventualitatea unei convocări, precizând că există o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) conform căreia magistraţii nu pot fi cercetaţi de Parlament. „Nu avem nici o problemă dacă se înfiinţează o comisie parlamentară. Nu o să merg la o asemenea comisie. De altfel, există decizii ale plenului CSM care spun că procurorii nu pot fi cercetaţi de comisii parlamentare. Pentru abaterile procurorilor există Inspecţia Judiciară, care cercetează astfel de reclamaţii”, a precizat Codruţa Kovesi pentru „Gândul”. În 24 mai 2007, CSM – când acest for era condus de judecătorul Anton Pandrea, de la instanţa supremă – a hotărât că procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte, în calitate de martori, în faţa comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din autoritatea judecătorească. CSM a invocat decizii ale Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea convocării judecătorilor în faţa comisiilor parlamentare. În mod excepţional, procurorii pot participa în calitate de invitaţi la comisiile parlamentare, atunci când este necesară lămurirea unor aspecte de natură tehnică sau pentru clarificarea unor informaţii de interes public.