Jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Segarcea din cadrul IJJ Dolj, aflaţi în timpul unei misiuni, în mediu rural, au observat, în noaptea de joi spre vineri, un tânăr care pescuia în bazinul piscicol nr. 3 Cârna folosind o plasă de pescuit comercial în lungime de 140 metri şi o barcă pneumatică confecţionată artizanal. Până la sosirea jandarmilor, tânărul reuşise să pescuiască aproximativ 10 kilograme de peşte din specia caras, care ulterior a fost eliberat. Tânărul a fost identificat, stabilindu-se că este I. M., de 19 ani, din comuna Goicea, pe numele său fiind întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea la pescuit, de către persoanele neautorizate, a uneltelor de pescuit comercial şi pescuitul cu unelte neautorizate, fapte sancţionate de OG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, după cum a precizat cpt. Ion Ţapu, ofiţer de presă al IJJ Dolj, dosarul urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea în vederea continuării cercetărilor.