România a fost egala Franţei, dar a pierdut şansele de calificare la Euro 2012, pe un teren care a umbrit inaugurarea spectaculosului stadion
22 de ani, atât a trecut de la instaurarea unui nou regim politic până când România să aibă o arenă modernă de fotbal de nivel naţional. Inaugurarea fusese ratată iniţial, deoarece din pampasul argentinian a venit refuzul pe ultima sută de metri, când ne pregăteam să ne aplecăm pentru a-i oferi pâine şi sare lui Messi. Noroc că a urmat meciul cu Franţa, un substitut suficient pentru fanii naţionalei care doreau să-l vadă pe cel care a confiscat în ultimii doi ani „Balonul de Aur”, aşa cum face Barcelona cu orice trofeu. N-a apărut Messi, în schimb Ribery, Benzema şi Nasri erau obligaţi să o facă. Până la urmă, inaugurarea „Arenei Naţionale” a suscitat un interes mai mare decât partida în sine.
Stadion este pur şi simplu spectaculos. Căile de acces spre arenă te invită parcă să o vizitezi. Luminate corespunzător, largi, păzite, îngrijite, te fac să te întrebi cât timp vor rămâne astfel. Controlul la care te supun organele de ordine nu este excesiv, ci sumar şi efectuat la un singur filtru. Chiar dacă 50.000 de oameni se năpustesc spre stadion în acelaşi timp nu există pericolul aglomeraţiei, fiind nenumărate puncte de acces, amplasate ideal. Sistemul de ticketing funcţionează la parametri normali şi există stewarzi la fiecare pas care să te ghideze, deşi marcajele sunt clare şi te îndrumă spre sectorul, rândul şi locul indicate pe bilet. Arena pare uriaşă, însă pare imposibil să ai probleme de orientare, indiferent că ai loc lângă teren sau în înălţimile ultimului inel. Există multe puncte în care poţi cumpăra bere, evident fără alcool, sucuri sau chestii de ronţăit, mai puţin seminţe, consumul acestora fiind prohibit. Nu mai este valabilă zicala „la meci se înjură şi se sparg seminţe”. Nici să fumezi nu mai ai ocazia, chiar dacă tricolorii îţi scot peri albi cu lipsa lor de imaginaţie. Dacă nu te-ai adaptat la ţigările electronice, te poţi retrage totuşi locuri special amenajate pentru a pufăi în voie. Dacă nu cumva ai fost neinspirat să dai 5 lei pe un tricolor oferit de vânzătorii ambulanţi de pe străzile adiacente arenei, îl poţi flutura în voie pe cel aşezat de organizatori pe fiecare scaun în parte. Ai la îndemână de asemenea câte un carton promoţional al unei firme de băuturi, menit să scoată un zgomot infernal când este agitat de mii de oameni.
Inna – afonă, Marcel Pavel – amnezic
FRF a chemat şi un DJ care să anime publicul înaintea meciului. Proastă decizie. Omul urlă aiurea şi se comportă ca la discotecile săteşti, neavând nicio treabă cu fenomenul. Lumea achiesează totuşi la ideile stupide ale acestuia. Mulţi spectatori au venit din curiozitate sau pentru a bifa premiera, nu sunt neapărat fani înfocaţi. Pe stadion au fost destule persoane de sex feminin, cărora le lipsesc Mutu şi Chivu şi l-au adoptat de „mascotă” pe coloratul Bănel. Minoritarul vrea să facă impresie bună, îl urmăresc atent şi noii săi şefi de la St. Etienne. Noi ştim scenariul, probabil va alerga vreo 15 kilometri şi va rata majoritatea centrărilor. Nu te poţi supăra pe el, asta ştie – asta face. Este anunţată Inna, o solistă pop în vogă atât pe la noi, cât şi în Hexagon. Galeria oaspeţilor, formată aproape exclusiv din suporteri de culoare, exultă pe ritmurile româncei. Nu sunt ei urmaşii lui Napoleon, dar nici Abidal, Nasri, Benzema, şi mulţi băieţi ai lui Blanc nu ştiu cine a fost „Micului Caporal”. La o zi după ce legendarul Freddie Mercury ar fi împlinit 65 de ani, Inna încearcă să fredoneze „We are the champions”. Nu-i iese deloc, pare un sacrilegiu, o blasfemie să auzi din guriţa-i mereu agitată versurile intrate în istorie. Mai bine s-ar fâţâi pe ritmurile sale decât să distrugă melodia celor de la Queen. Sonorizarea este impecabilă, dar nu poate face minuni. Pe stadion sunt invitaţi apoi recordmenii de selecţii ai naţionalei, în uralele publicului. Toţi ne dorim ca în loc de Cociş şi Bourceanu să joace Hagi şi Popescu. Nu mai pot. Ei ne-au scos pe străzi, dar nu au avut parte de un asemenea stadion. La auzul numărului de selecţii te întrebi încă o dată de ce naiba l-a depăşit Munteanu pe Hagi la acest capitol. Bine că nu mai are Mutu ocazia să-i fure şi recordul de goluri! Hagi primeşte o bască pe seama căreia se amuză. Intră echipele pe teren. Francezii au fost fluieraţi copios la încălzire. Ideea lui Becali are adepţi, unii spectatori strigând „Ţiganii” în direcţia lui Abidal şi compania. Soprana Alexandra Coman are onoarea să dea glas „Marseillezei”. Doar un cretin ar putea să fluiere un asemenea imn înălţător. Talentul sopranei iese în evidenţă. „Allez enfants de la Patrie le jour de gloire et arrive..” începe artista şi nimeni nu mai îndrăzneşte să huiduie. Francezii par montaţi, au prea mare experienţă să să lase intimidaţi de o asemenea atmosferă. Când sare cu genunchii la piept, Rami parcă e un soldat din Legiunea Franceză. Nu-l vedem bine pe Marica în preajma noului stoper al Valenciei. Marcel Pavel s-a înţolit corespunzător şi, semeţ, dă frâu liber îmnului naţional. Trebuia să rămână la „Frumoasa mea” sau alte piese de „corazon”, pentru că a comis-o cu „Deşteaptă-te române!”, inversând versurile, spre stupefacţia asistenţei. Nu se mai comentează prea mult pe tema asta, deşi pleşuvul cântăreţ este ironizat de unii.
Teren infect, meci anost
Publicul ridică mândru cartoanele roşii, galbene şi albastre plasate pentru coregrafia de pe stadion şi declanşează încurajările frenetice care vor contonua tot meciul. Jocul în sine nu poate isca prea multe discuţii, a fost nul din toate punctele de vedere. A părut o reeditare a partidei de la Euro 2008, o încleştare surdă în care erau aproape imposibil să vezi goluri. Ei nu au fost disperaţi să câştige, noi nu am avut cu cine să forţăm victoria. Suprafaţa de joc a dezvoltat însă cele mai multe comentarii. Terenul a rezistat practic doar când Inna zburda voioasă ca pe o pajişte încercând să prindă fluturi, pentru că la alunecările lui Bourceanu şi Rami brazdele săreau într-o veselie, creându-se adevărate cratere. Pentru noi nu a fost o tragedie, din vechi timpuri fiind obişnuiţi să secăm fântânile şi să ardem holdele în calea vrăjmaşilor mai potenţi. Păcat însă de inaugurarea arenei şi atmosfera creată de cei 50.000 de oameni. Aceştia au încurajat echipa naţională pe tot parcursul meciului, iar la final au fluierat-o copios. Marica a fost primul luat în colimator, după şi-a permis un gest nervos la o fază. Prestaţia atacantului lui Schalke 04 nu a justificat însă comportamentul fanilor. Izolat între fundaşii francezi, Marica s-a zbătut permanent, i-a ţinut în alertă pe Abidal şi Rami şi, de câte ori a avut ocazia, a ajutat echipa să se apropie de careul advers. În condiţiile tacticii adoptate, el nu putea face minuni. A impresionat şi Chiricheş, debutant ca titular în naţională chiar împotriva lui Benzema. Unul joacă la Pandurii, celălalt marchează aproape meci de meci pentru Real Madrid. Numai la gândul acestei comparaţii publicul trebuia să se mai gândească puţin înainte să-şi fluiere echipa. Ei au venit cu vedete de pe la Barcelona, Man City, Real, Arsenal, iar noi am avut lipsă o întreagă echipă de titulari. România a avut nevoie de trei puncte, dar şi-a propus, după modul cum a evoluat, doar să nu piardă. Au fost totuşi jenante momentele din final când Tătăruşanu trăgea de timp pentru un rezultat care ne scoate din cursa de calificare. Probabil că Piţi a mizat şi pe un egal în Bosnia, care a fost foarte aproape să se întâmple şi nu voia să compromită cu un rezultat negativ nici inaugurarea arenei. O minune s-a produs, avem în sfârşit un stadion de vis, iar sarcina lui Piţi este să o îndeplinească pe a doua: o naţională de nivel mondial.
