Salarii mai mici cu 25-28% la CFR, până la finele anului

0
415

CFR ar putea tăia salariile cu 25-28% pentru mulţi dintre angajaţi. Măsura va fi aplicată în intervalul septembrie-decembrie şi va afecta un număr de 15.000 de salariaţi din totalul de 25.000, cât mai are CFR Infrastructură în prezent. Motivul: diminuarea cheltuielilor bugetare cu salariile, pentru ca CFR să se poată încadra în bugetul alocat pentru acest an, depăşit deja cu aproape 43 de milioane de lei. Nu vor fi reduse salariile impiegaţilor, acarilor şi operatorilor de cale ferată, care lucrează în ture şi fac, oricum, ore suplimentare neplătite. O altă propunere, venită din partea unei părţi a sindicaliştilor, vizează diminuarea cu un procent a tuturor salariilor angajaţilor CFR SA. „Să reducă săptămâna de lucru de la cinci la patru zile pe perioada septembrie-decembrie. Lucrul ăsta, altfel spus, înseamnă o diminuare a venitului lunar, salarial, cu 25-28%, pentru că îţi reduce norma de muncă. Nu mai ai 22 de zile lucrate, ai 18 zile lucrate. În vremuri de zăpadă, de îngheţ, de circulaţie, avem probleme să aducem oameni de acasă, pe care nu-i avem. Să lucrăm ca în anii trecuţi, când făceam contracte cu puşcăriaşii”, a declarat preşedintele Confederaţiei ELCATEL, Ionel Scocaiu.