Macheta controversatei parcări subterane ar trebui să fie gata în patru luni, după care autorităţile locale urmează să găsească un constructor care să o pună în practică. Se cunosc deocamdată doar două indicii: trebuie să aibă 400 de locuri şi să se încadreze perfect sub platoul Teatrului Naţional.
Primăria Craiova a finalizat recent licitaţia pentru serviciile de proiectare a parcării subterane care este programată să fie realizată pe platoul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Caietul de sarcini a fost cumpărat de cinci societăţi de profil, dar în cele din urmă câştigătoare a fost desemnată firma SC Prointec România SRL, din Bucureşti. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, societatea respectivă s-a impus în faţa contracandidatelor atât în ceea ce priveşte preţul, dar şi în privinţa soluţiei tehnice cu care a venit. Deşi preţul pe lucrare nu a fost factorul principal în alegerea ofertei câştigătoare – fiind punctat cu 40 de puncte – firma a venit cu o ofertă mai mică, angajându-se să facă macheta parcării pentru suma de 826.800 de lei, faţă de cei 1.100.000 lei, câţi au fost puşi la bătaie.
Acumulatori pentru maşinile electrice
Se pare însă că firma bucureşteană a reuşit să convingă mai mult cu modul în care a prezentat viitoarea parcare subterană. Potrivit documentaţiei de licitaţie, lansată cu trei luni în urmă, cel mai mult au contat numărul locurilor de parcare care ar putea fi create sub platoul teatrului, precum şi consumul mediu estimat anual de energie electrică pe care parcarea o va absorbi de la reţea. Cel din urmă detaliu contează în perspectiva în care autorităţile şi-au propus să aibă o parcare iluminată total, pentru a putea fi folosită fără probleme pe timp de noapte, dar şi pentru că se doreşte montarea de acumulatori care să alimenteze maşinile cu aprindere electrică. Venind cu o propunere tehnică bună, societatea bucureşteană a reuşit să-şi adjudece licitaţia, fiind pe aceeaşi lungime de undă cu autorităţile locale.
400 de locuri, în loc de 1.000
Iniţial, municipalitatea craioveană a lansat ideea că parcarea subterană ar trebui să fie una de mare capacitate, dat fiind faptul că e plasată central, dar şi pentru că e prima parcare de acest gen în Craiova. În urmă cu trei ani, când s-a vorbit pentru prima dată de această investiţie, autorităţile au spus că parcarea va dispune de 1.000 de locuri, care vor fi distribuite pe două nivele, urmând ca acestea să comunice între ele cu ajutorul unui lift de mare capacitate, în fapt o rampă de transport. În primăvara acestui an, când s-au reluat discuţiile pentru amenajarea parcării, autorităţile au lansat ipoteza că parcarea trebuie să aibă doar 400 de locuri, un număr optim în ceea ce priveşte deservirea cererii din zonă şi, în plus, o lucrare realizabilă şi din punct de vedere financiar, autorităţile intenţionând să atragă bani pentru executarea ei.
Lucrarea va fi finanţată cu fonduri europene
Costurile parcării nu se cunosc deocamdată, valoarea investiţiei urmând să fie stabilită în urma proiectării. Cert este că, la o capacitate de 1.000 de locuri, cum se dorise anterior, municipalitatea trebuia să facă rost de o sumă de 30 de milioane de euro. Valoarea foarte mare a lucrărilor a făcut ca municipalitatea să renunţe la a realiza execuţia din bani proprii. În această situaţie, autorităţile au scos lucrarea la licitaţie, căutând o firmă dispusă să încheie un parteneriat public-privat cu Primăria Craiova. În varianta municipalităţii, societatea de construcţii venea cu aceşti bani, executa lucrarea pe care o avea în exploatare pe o durată de 49 de ani, timp în care urma să-şi scoată banii investiţii. Dezavantajul craiovenilor era că se puteau aştepta la un tarif mare pe ora de parcare. Planul nu a mai stat în picioare pentru că nici o firmă nu s-a arătat interesată de acest proiect.