O decizie teribilă: Israelul va „prelua controlul” asupra Fâşiei Gaza!

0
15

Cabinetul de securitate israelian a aprobat, joi seara, un plan prezentat de Benjamin Netanyahu pentru înfrângerea Hamas şi preluarea controlului deplin asupra oraşului Gaza, devastat de război şi aflat în strânsoarea unei grave crize umanitare. Conform planului aprobat peste noapte, prin vot majoritar, armata israeliană se pregăteşte să distribuie ajutoare umanitare populaţiei civile, să demilitarizeze Gaza, să instituie controlul securităţii israeliene, să impună o administraţie civilă, care să nu aparţină nici Hamas nici autorităţii palestiniene. Hamas mai deţine 49 de ostatici din care 27 sunt presupus morţi şi l-a acuzat, joi, pe premierul Benjamin Netanyahu că a sacrificat ostaticii pentru interesele sale personale şi politice. Într-un interviu acordat la Fox News, premierul israelian a declarat că intenţia sa necurmată este de a prelua controlul deplin asupra Fâşiei Gaza. Şeful armatei israeliene, Eyal Zamir va continua să vorbească fără teamă şi într-un mod profesionist, potrivit unui comunicat al armatei, cu câteva ore înainte de o întâlnire decisivă privind continuarea războiului în Gaza. Yair Lapid, liderul opoziţiei, potrivit Haaretz spune că ocuparea Gazei a fost o idee proastă şi poporul israelian nu este interesat de acest război pentru care plăteşte un preţ prea mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *