Pentru preşedintele francez, aflat pentru câteva zile de vacanţă la fortul Bregancon, lovitura de stat din Niger vine după cele din Mali, Guineea, Burkina Faso, de fiecare dată pe fondul respingerii ferme a Franţei. Unul dintre pivoţii politicii sale externe, la instalare, Africa francofonă, îi creează mari probleme. În 2017 s-a dus în Mali pentru a sprijini forţa Barkhane, la doar câteva zile după alegerea sa şi a avut primul discurs la baza militară Gao. A salutat curajul militarilor şi a promis că Franţa va pleca doar când terorismul va fi „eradicat”. Acum se ştie: soldaţii francezi au părăsit Mali în februarie anul trecut şi Burkina Faso la începutul acestui an. La Universitatea din Oagadougou, în Burkina Faso, Emmanuel Macron s-a angajat să deschidă o nouă pagină în relaţia Africa-Franţa. Alt eşec. În realitate, Franţa este încă percepută prin trecutul său colonial şi nici măcar pentru un preşedinte născut după decolonizare nu este suficient pentru a şterge o istorie. Franţa are interese majore în Africa, iar tinerii africani nu pot obţine vize pentru Franţa. O altă deziluzie de dată recentă: influenţa rusă în creştere. Moscova apare ca un nou partener pentru mulţi africani, în detrimentul Franţei. Rezultatul a tot ceea ce se întâmplă are un impact major asupra credibilităţii Franţei pe scena internaţională. Poate susţin analiştii, Macron trebuia să fie mai prudent. Junta militară aflată la putere în Niger l-a numit pe fostul ministru de Finanţe, Ali Mahaman Lamine Zeine prim-ministru. Emisarul american Victoria Nuland a purtat discuţii dificile la Niamey cu reprezentanţii armatei care a dat lovitura de stat.