Bilanţul de sancţiuni al forţelor de ordine, la Derby de Craiova

0
566

La meciul dintre FCU şi Universitatea Craiova, din etapa a 4-a a Superligii, jandarmii au sancţionat 11 suporteri cu amenzi în valoare totală de 2.700 de lei, iar 8 dintre fani au primit şi interdicţie pe arenele sportive, pe o perioadă de şase luni sau un an. Partida dintre FCU şi Universitatea Craiova a fost întreruptă preţ de 10 minute, în repriza secundă, deoarece amteriale pirotehnice au aterizat pe suprafaţa de joc, arbitrul Istvan Kovacs trimiţând echipele la vestiare.

„În urma meciului de fotbal dintre FCU Craiova 1948-Universitatea Craiova, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a sancționat contravențional 11 suporteri, cu amendă în valoare totală de 2700 lei. Opt dintre suporteri au primit și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de 6 luni, respectiv 1 an. Suporterii au fost sancționați pentru că au aruncat în direcția suprafeței de joc cu obiecte, au consumat băuturi alcoolice, au adresat injurii și expresii jignitoare, au provocat și participat la scandal, în incinta bazei sportive. În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun. Recomandăm suporterilor, ca pe timpul competițiilor sportive să se manifeste în mod civilizat și să nu se implice în incidente, care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, întrucât, pe lângă amendă, li se poate aplica și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit fapte antisociale, potrivit Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, este comunicatul emis de Jandarmeria din Craiova.