Prins cu pistol şi muniţie cumpărate ilegal din Bulgaria

0
835

pistolPotrivit IPJ Dolj, vineri, 5 august a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii Serviciului Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase l-au identificat pe Mihail G., de 45 de ani, din comuna Gighera, care deţinea fără drept un pistol neletal de tir cu aer comprimat, calibrul 4,5 mm, 4 butelii cu CO2 şi 250 de proiectile sferice. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că doljeanul a cumpărat arma, muniţia şi cele patru butelii de CO2 pe 16 mai a.c., din Bulgaria, şi le-a introdus fraudulos în România fără a le declara organelor de control vamale. „Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, arma, muniţia şi cele patru butelii de CO2 fiind ridicate de oamenii legii”, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.