Gazda SUA, debut cu victorie la Gold Cup

0
293

Naţionala de fotbal a Statelor Unite şi-a început cu dreptul aventura la Gold Cup, întrecere pe care o organizează, trecând cu 2-1 de Honduras, în această dimineaţă, într-un meci din cadrul Grupei A, disputat în Frisco – Texas.
Golurile yancheilor, campionii în exerciţiu, au venit din partea lui Clint Dempsey, în minutele 25 şi 64, în timp ce pentru hondurieni a punctat Carlos Discua (69).
În celălalt joc al grupei, anterior, argintul ediţiei trecute, reprezentativa din Panama, n-a izbutit decât o remiză cu Haiti, scor 1-1 (Alberto Quintero 56 / Sony Norde 86).
La noapte va debuta şi Grupa B, senzaţia ultimei Cupe Mondiale, Costa Rica, întâlnind pe Jamaica, iar El Salvador pe Canada.
Finalmente, Grupa C ia startul mâine noapte, faţă în faţă urmând să se afle Trinidad Tobago şi Guatemala, respectiv Mexic şi Cuba.
Se califică mai departe primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune două locuri trei.