„Eroi de poveste” şi „Lecţia pentru fapte bune”, proiecte finanţate de Heineken România

0
771

Asociația de Consultanță și Consiliere Economico-Socială Oltenia, cu proiectul „Eroi de poveste”, şi Asociaţia Fapte Bune pentru Comunitate, cu proiectul „Lecţia de fapte bune”, sunt câştigătorii programului HEINEKEN pentru Comunităţi, ediţia 2015, derulat de HEINEKEN România şi Asociația CSR Nest. Proiectele vor primi o finanţare în valoare de 40.000 lei fiecare, investiţia făcută de HEINEKEN România în comunitatea locală din Craiova, prin programul HEINEKEN pentru Comunităţi, ajungând astfel la 360.000 lei.

Organizaţiile nonguvernamentale câştigătoare au fost desemnate în urma unui proces de evaluare a proiectelor înscrise în programul „HEINEKEN pentru Comunităţi” de către un juriu format din reprezentanți ai HEINEKEN România și ai Asociației CSR Nest. Scopul proiectului „Eroi de poveste”este creșterea gradului de conștientizare în rândul societății civile și autorităților publice privind importanța existenței asistenței sociale în spitale, prin crearea și promovarea unui program specializat de voluntariat.

„Lecția de fapte bune”

Prin proiectul „Lecția de fapte bune”, Asociația Fapte Bune pentru Comunitate îi propune dezvoltarea comportamentului de responsabilitate socială a cel puțin 1.000 de elevi ai liceelor din municipiul Craiova, prin elaborarea și implementarea unei metodologii de educație filantropică. „Îi felicit pe câștigătorii ediției a patra a programului HEINEKEN pentru Comunități și pe toți cei care s-au înscris, și le mulțumesc că sunt alături de noi în inițiativa de a susține comunitatea din Craiova. Sunt mândru că putem susține proiecte relevante și contez pe asociațiile câștigătoare că vor livra rezultate cu impact pozitiv pentru comunitatea din Craiova”, declară Bogdan Cheța, directorul fabricii de bere HEINEKEN din Craiova.

Trei proiecte în domeniul dezvoltării comunitare

Anul acesta în program au fost înscrise 9 proiecte din partea a 8 organizaţii neguvernamentale cu sediul în oraşul Craiova. Proiectele depuse au acoperit toate cele trei direcţii prioritare specifice pentru oraşul Craiova, respectiv: trei proiecte în domeniul dezvoltării comunitare, un proiect în domeniul cetățeniei active, unul vizează domeniul educaţiei, iar patru proiecte sunt mixte (educaţie-dezvoltare comunitară-cetăţenie activă; cetăţenie activă-educaţie). Aceste direcții au fost identificate anul trecut împreună cu reprezentanţi ai societăţii civile, autorităţilor publice locale şi mass media în cadrul unor sesiuni de consultări. Implementarea proiectelor câştigătoare va avea loc între 15 iulie 2015 – 15 februarie 2016, iar în această perioadă finanţatorul va organiza vizite permanente de monitorizare.

„Identificarea priorităţilor pentru orașul Craiova realizată anul trecut în urma consultărilor cu societatea civilă, autoritățile publice și mass media locale ne-a permis o creştere a calității proiectelor depuse atât în 2014 cât și în 2015. Cele 9 proiecte înscrise în ediţia din acest an a programului HEINEKEN pentru Comunităţi acoperă toate cele trei linii prioritare stabilite pentru orașul Craiova, iar prin natura lor răspund unor nevoi reale ale acestei comunităţi”, a precizat Sergiu Sebesi, preşedintele Asociației CSR Nest.