Vremea se mai răceşte şi revin ploile

0
318

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 7-13 iulie şi 14-20 iulie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

În Oltenia, temperaturile maxime vor caracteriza, până în data de 9 iunie, o vreme călduroasă, cu valori medii de 30-31 de grade. Apoi, acestea vor scădea şi până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză nu vor mai depăşi, în medie, 25-26 de grade. Începând din data de 14 iulie şi până la sfârşitul intervalului, valorile termice diurne vor creşte uşor şi treptat, devenind normale pentru data din calendar, respectiv 28-30 de grade, în medie, la scara întregii regiuni. Valorile termice nocturne vor avea o evoluţie similară şi vor varia, în medie, de la 18 grade spre 15 grade. Probabilitatea pentru averse, temporar mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 8-13 iulie şi din nou în jurul datei de 15 iulie. În rest, doar pe spaţii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată. La munte, media temperaturilor maxime va marca o scădere semnificativă, de la aproximativ 21 de grade în primele trei zile ale intervalului, până la 15 grade în perioada 10- 14 iulie.

În cea de a doua săptămână, valorile termice diurne vor creşte uşor şi treptat şi vor ajunge la o medie de 20-21 de grade, la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză. Minimele termice vor avea o evoluţie asemănătoare, cu cele mai calde nopţi la începutul şi sfârşitul intervalului, când se vor înregistra, în medie, aproximativ 12 grade, şi cu cele mai răcoroase nopţi în perioada 11-14 iulie, când vor fi în jur de 8 grade. Temporar se vor semnala averse în fiecare zi, dar mai ales în perioada 9-15 iunie, când vor fi intervale cu o probabilitate mai mare de a se înregistra cantităţi importante de apă, pe spaţii mai extinse.