O fetiţă născută de ziua Americii a fost abandonată în scara unui bloc din cartierul craiovean Valea Roşie. A fost găsită o zi mai târziu, sâmbătă dimineaţa, învelită în cearceaf şi cu un bileţel pe care era scrisă data naşterii. Micuţa este acum internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, starea sa de sănătate fiind bună. Poliţiştii încearcă să dea de urma mamei.
Un craiovean de 67 de ani a trăit şocul vieţii sale sâmbătă dimineaţa. Bărbatul, Aurel Bîrsoghe, locatar al blocului 46 de pe strada „Henri Coandă”, din cartierul craiovean Valea Roşie, a ieşit sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 5.00, în scara blocului şi a dat peste un nou-născut abandonat acolo. Bărbatul a luat copilul în casă, apoi a sunat pe 112, anunţând Poliţia despre descoperirea făcută. La faţa locului a ajuns un echipaj de poliţişti de la Secţia 3 Poliţie Craiova şi o ambulanţă, nou-născutul fiind transportat la Secţia Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, fetiţa, de numai o zi, era învelită într-un cearceaf alb şi avea un bileţel pe care scria doar data naşterii: 4 iulie 2014. Poliţiştii au luat legătura cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj şi au demarat o anchetă, în încercarea de a da de urma mamei micuţei abandonate.
„Starea de sănătate a micuţei este bună, în acest moment fiind internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. S-a luat legătura cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi se fac cercetări pentru identificarea mamei”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.