CSU Craiova, imbatabilă în stagiul sloven

0
373

Duminică după-amiază, în cantonamentul din Slovenia, CS Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida amicală susţinută în compania celor de la Olimpija Ljubliana, una dintre echipele de prestigiu ale fotbalului sloven. Rezultat cu atât mai notabil cu cât Ştiinţa au jucat în inferioritate în ultima jumătate de oră a meciului.

Cu excepţia startului de partidă, care a aparţinut gazdelor, alb-albaştii au stăpânit jocul. Ca şi în partidele precedente, trupa lui Jerry Gane a arătat aceeaşi atitudine activă, punând mare preţ pe ofensivă. Dar, rând pe rând, Frăsinescu – în mai multe ocazii – Băluţă, Pleşan, Valskis au trecut pe lângă gol. Slovenii au avut şi ei şansele lor, dar Brac ori Straton au fost de fiecare dată pe fază.

Din minutul 60, Universitatea a evoluat în 10 oameni, Dănănae fiind eliminat pentru cumul de “galbene”. Oarecum paradoxal, în inferioritate Craiova a fost şi mai periculoasă, Ivan, pe final, ratând şansa meciului.

Jerry Gane a mizat pe Brac, Kay, Bancu, Valskis, Velcovici, Frăsinescu, Pleşan, Băluţă, Curelea, Mateiu şi Dănănae. Pe parcursul reprizei secunde au intrat Straton, Acka, Madson, Herghelegiu, Ivan, Neacşa, Achim.

Dacă în primele două jocuri, CSU a arătat un excelent apetit ofensiv, marcând de 8 ori (2-2 cu macedonenii de la Vardar Skopje şi 6-4 cu slovenii de la Celje), în ultimele două amicale echipa lui Jerry Gane a reglat faza defensivă, neprimind vreun gol (înaintea meciului cu Olimpija, a fost un 1-0 cu croaţii de la Slaven Belupo).

La finalul partidei cu Olimpia Ljubliana, tehnicinul Craiovei, Jerry Gane, a spus: „A fost un meci disputat. Olimpia Ljubliana a fost cel mai agresiv adversar pe care l-am avut până acum. Nu numai că am întâlnit o echipă extrem de arţăgoasă, dar şi arbitrajul, despre care nu-mi place să vorbesc, a iritat jucătorii. Nu numai că a eliminat un jucător, dar a luat mai multe decizii deranjante. Cu toate astea, a fost un joc bun, cu agresivitate foarte bună, controlat în mare parte de noi. Un plus a fost faptul că am jucat 30 de minute în zece oameni, echipa adversă nu a reuşit să înscrie, ne-am închis bine şi ocaziile mari tot noi le-am avut. Venim după o zi destul de încărcată ieri, cu două antrenamente, şi mai avem încă trei zile de pregătire. Îmi doresc să încheiem bine acest turneu, care până acum a fost unul reuşit”.

În 10 iulie este programată întoarecerea spre casă.

Din nou incertitudini pentru CSU! MTS a anulat avizul FRF pentru modificarea statutului

Ministerul Tineretului si Sportului a refuzat, ieri, să dea avizul pentru modificarea statutului FRF. Astfel, toate deciziile luate în Adunarea Generală din 28 iunie, printre şi afilierea CS „U” Craiova, sunt nule!

Acum, FRF trebuie să convoace o nouă Adunare Generală.Probabil că în Comitetul Executiv din 11 iulie se va decide convocare Adunării Generale Extraordinare pentru rezolvarea situaţiei.

Conform articolului 36, alineatul 4, din Legea 69/2000, a Educaţiei Fizice şi Sportului “modificarea statutelor sau actelor constitutive ale federaţiilor sportive naţionale este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obţinut avizul expres al MTS”.

Una dintre propunerile făcute de noua conducere a FRF şi aprobată de Adunarea Generală Extraordinară se referă la eliminarea articolului 54 din Statutul FRF, care prevedea la punctul 2, ca “pentru a promova într-un eşalon superior calitatea de membru afiliat al unui club trebuie să aibă o durată – în momentul începerii sezonului competiţional următor – de cel puţin trei ani consecutiv”.

CS “U” a obţinut promovarea din punct de vedere sportiv şi a primit licenţa pentru Liga I, dar nu respectă articolul 54 din statutul FRF.